CEL MAI MARE DUŞMAN AL EUROPEI ESTE CHIAR ÎN INTERIORUL EI

Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii a făcut această declarație în discursul rostit, vineri după amiază, la Conferința pentru Securitate de la München.

Vorbind despre nevoia de a consolida democrațiile occidentale, Vance a amintit că ”situația a ajuns atît de gravă încît, în decembrie, România a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale, bazîndu-se pe suspiciunile fragile ale serviciilor de informați și pe o imensă presiune a unor țări vecine. Din cîte am înțeles, argumentul a fost că dezinformarea Rusiei a afectat alegerile din România”.

Al doilea om din administrația de la Washington le-a cerut, apoi, ”prietenilor europeni” să facă un pas înapoi și să privească imaginea de ansamblu: ”Considerați că e greșit ca Rusia să cumpere publicitate pe rețelele sociale pentru a influența alegeri din altă țară? Noi cu siguranță considerăm că este”. Dar, a punctat Vance, ”dacă o democrație poate fi distrusă cu cîteva sute mii de dolari de publicitate digitală dintr-o țară străină, atunci nu a fost suficient de puternică de la bun început”.

JD Vance a amintit însă în discursul său că "trebuie să facem mai mult decît să vorbim despre democraţie, trebuie să o trăim". El a amintit de Războiul Rece, de acţiunile guvernelor totalitare, care închideau biserici şi anulau alegeri. "Slavă Domnului că au pierdut Războiul Rece. L-au pierdut pentru că nu au respectat şi nu au valorificat toate binecuvîntările libertăţii", a mai spus Vance referindu-se şi la faptul că, în ciuda constrîngerilor, gîndirea umană nu poate fi influenţată sau constrînsă.

O situație asemănătoare cu cea de la scrutinul din România s-ar putea petrece și în Germania, a mai sugerat Vance, referindu-se la apropiatele alegeri pentru Bundestagul de la Berlin, alegeri înaintea cărora, la fel ca în România, există suspiciuni de interferențe străine în favoarea unor formațiuni politice radicale și populiste.

În opinia demnitarului american, principalele amenințări pentru democrațiile europene nu vin din afară ci din interior. ”Mă uit la Europa și nu îmi dau seama ce s-a întîmplat cu cei ce au cîștigat Războiul Rece”. El a criticat Comisia Europeană care planifică să cenzureze platformele de socializare, invocînd conţinutul inadecvat, atît de des vehiculatul "hate speech".

Vicepreşedintele SUA s-a arătat optimist în privinţa Ucrainei, afirmînd că "este sigur că se va găsi o soluţie rezonabilă".

Concluzia adjunctului lui Donald Trump este că ”democrația Uniunii nu este foarte puternică. Democrația înseamnă ca vocile oamenilor să conteze. Nu trebuie să ne fie frică de vocile oamenilor noștri”.

Ieri, în capitala Bavariei, un automobil condus de un afgan, căruia i se refuzase dreptul la azil, a intrat într-un grup de demonstranţi mobilizaţi de sindicatul german Verdi, rănind aproape 30 de persoane, cîteva dintre acesta ajungînd în stare gravă la spital. JD Vance s-a referit la atacul calificat între timp ca fiind "islamist" de către autorităţile germane, chiar în debutul discursului de la Conferinţa de Securitate de la München.

Cea mai importantă conferinţă pentru securitate din lume a debutat astăzi la München, în capitala Bavariei şi va dura pînă duminică.

Sursa: Deutsche Welle

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
04.02.25 - 13:14
04.02.25 - 13:10
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:54
03.02.25 - 12:52
02.02.25 - 14:37
05.02.25 - 00:08
01.02.25 - 12:21
04.02.25 - 13:17