CEC: ÎN PRIMUL TUR AL ALEGERILOR LOCALE GENERALE AU FOST ALEȘI 623 DE PRIMARI
În primul tur al alegerilor locale generale au fost aleși 623 de primari. Totodată, în 265 de localități, în termen de două săptămîni, va fi organizat turul doi al scrutinului, cu primii doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi.
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, a specificat că au fost procesate toate procesele verbale. „Candidații pentru funcția de primar au cîștigat scrutinul dacă au întrunit mai mult de jumătate din voturile celor care au participat la alegeri. Totodată, în opt localități s-a înregistrat o prezență la vot mai joasă de pragul de 25%, de aceea în cadrul acestora va fi dispusă organizarea votării repetate în termen de două săptămîni. De asemenea, în trei localități vor fi organizate alegeri parțiale”, a spus Angelica Caraman.
La fel, conducerea Comisiei a remarcat că, în ziua scrutinului, au existat incidente de securitate cibernetică asupra sistemului informatic al CEC, care au fost remediate.
În ziua alegerilor, a funcționat Centrul de Apel, care a înregistrat 1 083 de apeluri de intrare și 500 de apeluri de ieșire.
După alegeri, buletinele de vot și listele electorale urmează a fi păstrate, timp de 3 luni, la inspectoratele teritoriale de poliție, după care acestea vor fi nimicite.
Ieri, în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri locale generale. La scrutin au participat 1 147 610 alegători, cei mai activi fiind persoanele cu vîrstele cuprinse între 56 și 65 de ani.
Turul doi al alegerilor locale generale ar urma să se desfășoare pe data de 19 noiembrie curent.
Sursa: Moldpres