Autor: Timothy Garton Ash, istoric britanic

Războiul imperial al Kremlinului i-a transformat propria cultură și limbă într-un inamic comun al tuturor popoarelor din fostul lui imperiu.

A venit vremea să punem întrebarea dacă Vladimir Putin e, obiectiv vorbind, un agent al imperialismului american. Fiindcă nici un american nu a făcut vreodată nici măcar jumătate din răul pe care însuși conducătorul rus l-a făcut acelui lucru pe care Putin îl numește „lumea rusă”.

Acest gînd mi-a venit în minte recent, cînd vizitam orașul ucrainean Liov, discutînd cu ucraineni transformați în refugiați în propria lor țară de către războiul lui Putin. „Am fost o vorbitoare de rusă pînă pe 24 Februarie”, mi-a spus Adeline, o studentă la Arte din orașul Nova Kahovka, în prezent sub ocupație rusă, referindu-se la data declanșării invaziei ruse din anul acesta. Rusia nu a reușit să captureze cultura ucraineană, a afirmat ea, astfel că acum s-a pus s-o nimicească. Alți cîțiva studenți ucraineni mi-au spus că în literatura ucraineană au descoperit „spiritul libertății”, pe cînd în cea rusă l-au observat pe cel al obedienței față de putere.

Tetiana, o refugiată din orașul bombardat și distrus cu cruzime Mariupol, a suferit fără căldură, lumină și apă într-un beci, sub bombardamente necontenite, și-a văzut prietena cea mai bună ucisă de o rachetă rusească și apoi a reușit să scape din oraș – o adevărată epopee traumatizantă. Tetiana nu numai că vorbește rusa mai bine ca ucraineana, dar mama ei e efectiv din Rusia, la fel și socrii ei. Președintele rus ar considera-o rusoaică. Astfel că am întrebat-o ce mesaj ar vrea să-i transmită lui Putin. Mi-a răspuns că i-ar plăcea să-l omoare.

Oriunde m-am dus, la fiecare discuție pe care am avut-o, a existat o respingere totală nu numai a dictatorului rus, nu numai a Federației Ruse ca stat, ci a orice e rusesc și aproape a oricărui rus. Sondajele Institutului Internațional de Sociologie din Kiev relevă că, în 2013, cam 80% din ucraineni aveau o atitudine pozitivă față de Rusia. Nu mai tîrziu de Mai 2022, acea cifră ajunsese la 2%. Un lector universitar mi-a spus că studenții lui scriu acum „rusia”, cu literă mică. „Eu nu-i corectez.”

Și poate că nici nu e surprinzător pentru Ucraina, o țară care suferă din cauza unui război rusesc care este îndreptat acum în principal contra populației civile. Însă același lucru se întîmplă acum într-o mare parte a teritoriilor fostului imperiu rus (și ulterior sovietic) pe care, de la începutul anilor 2000, Moscova a încercat să și-l re-imagineze drept „russkii mir”, adică lumea rusă.

Resentimentele puternice față de Rusia neo-imperială sunt mai mult decît de înțeles în Georgia, dat fiind că Rusia ocupă din 2008 o cincime din teritoriul suveran al țării (Abhazia și Osetia de Sud). Însă în urma invaziei din Ucraina acea ostilitate îi vizează acum pe aproape toți rușii. Ironia sorții, acest lucru îi afectează pe zecile de mii de ruși care au fugit în Georgia tocmai pentru a scăpa de mobilizare și a nu lupta în războiul lui Putin contra Ucrainei. Georgienii întreabă: de ce nu protestați la voi în țară? Sau, după cum scria pe o pancartă: ”Putin omoară oameni în Ucraina, în vreme ce rușii mănîncă khachapuri în Georgia”. Khachapuri e un soi de lipie cu brînză, tipic georgian.

Aceeași repulsie se regăsește și în țările Asiei Centrale, care încă au legături strînse cu Moscova. Pe YouTube se poate urmări un perdaf magnific administrat într-o rusă fluentă de către jurnalistul kazah Arman Șuraev agresivului ambasador rus în Kazahstan, Alexei Borodavkin. „Rusofobia e tot ce ați obținut cu faptele voastre stupide”, spune el. Dacă Rusia va invada Kazahstanul așa cum a făcut cu Ucraina, „întreaga stepă kazahă va fi împînzită de cadavrele recruților voștri. […] Sunteți niște idioți. Sunteți niște canibali care se mănîncă pe ei înșiși.”

„Borodavkin, dacă vrei să vezi naziști și fasciști în Kazahstan, uită-te în oglindă și vei vedea principalul nazist și fascist. Glorie Ucrainei! Înainte Kazahstan!”, conchide el, adresîndu-i-se direct ambasadorului.

Atunci cînd Rusia și-a lansat invazia din Ucraina, pe 24 Februarie, jurnalista ucraineană Olha Vorojbit a încercat să-i explice publicului din India ce se petrecea. „Vă puteți imagina un Regat Unit care susține că India e în imperiul său?”, scria ea în Indian Express. „Acesta e lucrul pe care Rusia îl face acum.” Analogia aceasta se poate extinde. Imaginați-vă că o dictatură britanică militaristă și revanșardă exploatează noțiunea culturală de „lume vorbitoare de engleză” pentru a justifica o nouă invadare a Indiei. Este exact ce a făcut Putin.

Conceptul de lume rusă a fost resuscitat și reformulat la finalul anilor ’90 ca un soi de inițiativă utilizînd puterea blîndă („mir” înseamnă și „pace”, nu numai „lume”). În 2007, a fost înființată, prin decret prezidențial, Fundația Lumea Rusă. Era prezentată drept echivalentul rus al British Council ori al Goethe-Institut al Germaniei, însă conceptul a fost ulterior exploatat de Putin pentru a-și justifica războiul de recolonizare din Ucraina. El a menționat explicit termenul într-un discurs care justifica anexarea Crimeei din 2014.

Rezultatul complet predictibil: repulsia față de războaiele lui de recolonizarea s-a extins la întreaga noțiune generală de „lume rusă”. Firește că o comparație cu lumea anglofonă va evidenția și diferențe mari. Imperiul britanic era răspîndit peste oceane, cel rus era un imperiu de uscat compact. Ideologia unei lumi ruse a fost mereu strîns asociată cu proiectul imperial rus, cu Biserica Ortodoxă Rusă (condusă acum de instigatorul ecleziastic la război, Patriarhul Kirill) și cu autocrația. Dar dacă Regatul Unit ar fi invadat din nou India, nici British Council n-ar mai fi fost atît de apreciat. Cei care își justifică războaiele în termeni culturali vor constata că cultura lor e tratată precum un inamic.

În consecință, cultura rusă e o victimă colaterală a canibalismului auto-devorator al lui Putin. La un moment dat, exista un viitor alternativ în care cultura rusofonă, la fel ca actuala cultură anglofonă, ar fi putut fi îmbogățită multicultural de scriitorii și artiștii din toate fostele colonii. Ce ar fi literatura engleză contemporană fără scriitorii din India, Africa și Oceania? Și, în definitiv, există scriitori ucraineni contemporani de seamă, cum e Andrei Kurkov, care scriu în limba rusă – sau trebuia să spun „scriau”?

Dar nu trebuie să scăpăm din vedere tragedia principală. Putin încearcă să recupereze părți din fostul imperiu rus prin forță brută și teroare. El s-a lăudat recent că Marea Azov a devenit un lac intern rus, precizînd că pînă și Petru cel Mare „tot a fost nevoit să lupte pentru a obține acces la ea”. Cam 14 milioane de ucraineni, o proporție uluitoare de o treime din populație, au fost transformați în oameni fără adăpost. Europa nu a mai văzut nimic asemănător din 1945.

Pînă și la Liov, la marginea de Vest a Ucrainei, am întîlnit pene frecvente de curent ținînd mai multe ore, întrucît Rusia a distrus cam 50% din infrastructura energetică a țării. De ce are nevoie Ucraina cel mai mult? Absolut fiecare om cu care am vorbit mi-a dat același răspuns: arme, arme, arme. Dați-ne instrumentele, spun ei, și noi vom termina treaba. Și astfel ar și trebui să procedăm. În cele din urmă, Vladimir Putin nu va rămîne în istorie doar ca omul care a ratat restaurarea imperiului rus, ci și ca distrugătorul lumii ruse.