CE SA NU FACI IN NOAPTEA DE REVELION

Încă din cele mai vechi timpuri, cumpăna dintre ani a prilejuit momente încărcate de magie, menite să aducă speranţă pentru un viitor mai bun. Iată ce se crede că e bine de făcut în noaptea de Revelion, ca să ai spor în toate.

Puntea dintre finele unui an şi începutul altuia este atît de bogată în tradiţii şi superstiţii, la toate popoarele, cum nu mai e alta în calendar. Revelionul oferă indicii cu privire la Noul An, încă din primele ore de după miezul nopţii. Există însă un obicei comun, la toate naţiile, menit să alunge toate spiritele rele: zgomotul intens şi focurile de artificii. Pe vremuri, erau la putere zurgălăii, biciul, tobele, buhaiul, tălăngile. Azi sînt nelipsite petardele şi pocnitorile.

Atenţie la starea vremii de Revelion!

Se spune că cerul senin de Revelion anunţă un an bun. Dacă mai ai parte şi de ger, de zăpadă sclipitoare, începe un an prosper, cu multe nunţi. Vîntul ce bate dinspre Sud aduce un an prosper, iar cel din Nord anunţă vreme rea. Vîntul de la Răsărit anunţă foamete şi calamităţi, în vreme ce acela dinspre Vest e semn de spor la lapte şi peşte. Dacă nu bate deloc vîntul, aşteaptă-te la bucurii şi succese pe toate planurile.

Ce se face şi ce nu

Ai mare grijă să nu ai în casă, la vedere, calendare cu anul viitor, înainte de data de 1 ianuarie! E semn rău. Termină toate treburile înainte de 31 decembrie, căci în Ajun de An Nou nu mai ai voie să mături, să faci curăţenie, să arunci gunoiul, căci alungi belşugul şi sporul casei. Nu folosi foarfece, nu plînge, nu strănuta şi nu sparge nimic de Revelion, fiindcă sînt semne de ghinion în anul ce urmează. Lasă toate uşile, ferestrele, dulapurile deschise, ca să intre peste tot aerul proaspăt! Poartă haine noi, neapărat ceva roşu, chiar dacă stai acasă. Pentru noroc garantat în anul ce vine, scurge ultimele picături dintr-o sticlă la tine în pahar. Dacă e indicat să faci baie în prima zi de Crăciun, ca să fii curat şi să miroşi frumos tot anul, nu e indicat să faci acelaşi lucru în prima zi din an, căci vei avea parte de boli. E semn bun dacă primul om care-ţi trece pragul în Noul An e un bărbat brunet. O blondă sau o roşcată aduc ghinion. Lasă o lumînare să ardă pînă la ziuă, în noaptea dintre ani, ca să ai parte de un an liniştit şi luminos.

Aruncă prin casă un snop de spice de grîu, în ziua de An Nou, apoi adună-le şi păstrează-le, căci sînt bune de leac.

Sursa: libertatea.ro