„Cît de puţin să ştie căsni pianul, dar cu atît mai bine înverti lingura la foc!”

Un anunţ publicat la rubrica „Matrimoniale” a unei publicaţii româneşti, în 1909, arată cam ce fel îşi imagina soţia ideală, în acele timpuri, un tînăr de 29 de ani, ofiţer în rezervă. O reproducere fotografică a anunţului a fost postată pe o reţea de socializare de colecţionarul brăilean Valerică Butoi. Aflăm de aici că „un tiner inteligent, cu un venit fix anual de 3.000 coroane, avere privată de 6.000 coroane, urmînd a moşteni încă 10-15 mii de coroane îşi caută soţia vieţii”. 

Pe lîngă faptul că trebuia să întrunească o sumă de calităţi, femeia nu putea veni cu mîna goală în viitoarea căsnicie. Astfel, pretendentul căuta „ o Româncă frumoasă, cultă, vieaţă nepătată, gospodară, fără capriţuri şi pretenţiuni, căreia-'i place vieaţa la ţară şi posede în numerar 6.000 coroane, precum şi mobile pentru 4 odăi”.

Frumuseţea şi zestrea nu contau, însă, dacă nu se întruneau alte cerinţe „principale”: măcar puţină educaţie artistică şi musai îndemînare în bucătărie. „Recerinţă principală: cît de puţin să ştie căsni pianul, dar' cu atît mai bine înverti lingura la foc”.

În anunţ se preciza că vor fi luate în considerare doar ofertele însoţite de poza predendentei, dîndu-se asigurări că discreţia asigurată va fi „profundă”.

Deviza sub care publicaţia respectivă ţinea rubrica de anunţuri matrimoniale era sfîntă: „Ce agoniseşte bărbatul, femeia să ştie cruţa”.

Florentina COMAN