CCI ŞI LIGA BANCHERILOR DIN MOLDOVA AU SEMNAT UN ACORD DE COLABORARE

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova şi Liga Bancherilor din Moldova au semnat, pe 1 august, un Acord de parteneriat, cu scopul de a dezvolta şi consolida relaţiile de colaborare dintre cele două organizaţii în diverse domenii de activitate, a informat Serviciul de presă al CCI.

Preşedintele CCI, Gheorghe Cucu, a menţionat că instituţia camerală salută înfiinţarea Ligii Bancherilor din Moldova (LBM). "Sistemul bancar este o componentă foarte importantă a economiei oricărui stat. Totodată, businessul bancar este specific şi, la rîndul său, are nevoie de organizare, reprezentare şi susţinere. Noi sîntem disponibili să continuăm colaborarea atît cu Asociaţia Băncilor din Moldova, cît şi cu noua structură fondată de bancheri.

La rîndul său, Dumitru Ursu, preşedinte al Ligii Bancherilor din Moldova, a apreciat înalt experienţa şi reputaţia pe care o are CCI în vederea reprezentării intereselor agenţilor economici, îmbunătăţirii mediului de afaceri, promovării comerţului exterior şi formării profesionale a cadrelor.

"Liga Bancherilor din Moldova este o asociaţie relativ nouă, fiind creată pe 15 aprilie 2013. Ea are 18 membri – bancheri din ţară şi de peste hotare (SUA, Olanda, România, Rusia, Ucraina). Fondatorii LBM sînt persoane fizice cu un stagiu nu mai mic de 15 ani în domeniul bancar. Scopul principal al Ligii este de a impulsiona rolul sectorului bancar în economia naţională şi de a proteja şi consolida în societate statutul de bancher", a menţionat sursa citată.

Mai multe instituţii bancare din Republica Moldova sînt membre ale Camerei de Comerţ şi Industrie. LBM şi CCI au valori şi obiective comune, activează în acelaşi mediu, de aceea trebuie să coopereze şi să se susţină reciproc.

"Ţinînd cont de experienţa acumulată în cadrul Simpozionului internaţional "Creşterea economică şi stabilitatea financiară", organizat de LBM, CCI şi Academia de Studii Economice din Moldova la Chişinău, pe 27 iunie curent, am convenit să ne consolidăm eforturile şi să semnăm un Acord de colaborare", a accentuat Dumitru Ursu.

În cadrul Acordului părţile vor organiza împreună cursuri, sesiuni de instruire, conferinţe, evenimente specializate pe subiecte financiar-bancare. De asemenea, vor colabora cu parteneri de peste hotare, vor realiza proiecte şi schimburi de experienţă, vor veni cu propuneri în vederea facilitării procesului de armonizare a cadrului legislativ şi instituţional în domeniul financiar din Republica Moldova cu cerinţele Uniunii Europene.

01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 00:24
03.12.24 - 01:00
06.12.24 - 16:26
05.12.24 - 15:13
05.12.24 - 15:15
03.12.24 - 00:51
06.12.24 - 16:24
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12