CALIGULA, INTRUCHIPAREA DEPRAVARII IN ROMA ANTICA

Cum încearcă istoricii să explice apetenţa tiranului nebun pentru incest, viol şi pedofilie

Împăratul roman Caligula, cunoscut şi drept Gaius, a fost una dintre cele mai crude figuri istorice ale Romei Antice. Cunoscut pentru asasinatele în lanţ, săvîrşite în mod barbar, prin ciopîrţirea victimelor cu fierăstrăul, dar şi pentru perversiunile sexuale la care îşi supunea chiar şi surorile, Caligula este „scuzat” de unii istorici.

Împăratul roman Caligula, pe numele lui real Gaius Julius Caesar Augustus Germanicus, a domnit vreme de patru ani, între 37 şi 41 d.Hr. Deşi la început domnia lui a fost foarte bine văzută, atît de plebe, cît şi de nobili, Caligula fiind fiul unuia dintre cei mai iubiţi generali romani, Germanicus Claudianus, lucrurile au luat o turnură tragică.

Înscăunat la numai 25 de ani, Caligula şi-a început domnia „cu dreptul”. Printre primele sale edicte se numără desfiinţarea conceptului de lezmajestăţii (n.r. – ofensă adusă de cineva unui suveran, considerată de lege drept crimă) şi absolvirea de vină a tuturor celor acuzaţi, reducerea impozitelor, mărirea solderol legionarilor, instaurarea jocurilor publice şi încercarea de a institui dreptul la vot tuturor cetăţenilor romani. În primele şapte luni ale domniei sale, Roma era, aşadar, în delir, adorîndu-şi noul conducător.

Gaius s-a transformat însă, la scurt timp după numire, într-un adevărat monstru, izvoarele istorice prezentîndul drept un tiran nebun. După ce a zăcut inconştient vreme de trei săptămîni din cauza unei boli misterioase, în luna octombrie a anului 37, Caligula s-a trezit la viaţă complet schimbat, transformîndu-se astfel în unul din cele mai malefice personaje din istorie din cauza paranoiei şi a obsesiei pentru conspiraţii. Istorici evrei, creştini şi musulmani, curioşi, de-a lungul timpului, de povestea împăratului roman, susţin chiar că acesta a fost posedat de un demon. Caligula a fost acuzat de cele mai dezgustătoare, nebuneşti şi şocante crime contra umanităţii şi a moralităţii, potrivit listverse.com.

De îndată ce şi-a revenit din comă, împăratul a comis un şir lung de asasinate, ale tuturor celor care i-au stat vreodată în cale, într-un fel sau altul. Senatorii, nobilii, actorii sau oamenii simpli sînt ridicaţi în toiul nopţii de gărzile pretoriene şi torturaţi cumplit înainte de a fi ucişi.

Violuri şi incest

A început să organizeze orgii sexuale pe un pod din portul din Napoli, la lumina torţelor aprinse. Perversiunile sexuale pe placul lui Caligula deveneau însă din ce în ce mai bolnave. Capitoliul a fost transformat într-o casă de toleranţă plină cu dame de companie, multe din acestea fiind soţiile şi fiicele nobililor ucişi în mod barbar de împărat. Cruzimea lui Caligula avea proporţii nebunuite, acesta violîndu-şi în public chiar şi surorile, Iulia Agrippina, Iulia Drusilla şi Iulia Livilla, uneori chiar pe mesele pline cu mîncare, în faţa invitaţilor. Nimeni nu avea curajul să i se opună, nici atunci cînd în rîndul femeilor violate au intrat şi soţiile împăraţilor pe care îi chema a petreceri. După ce şi-a umilit soţia plimbînd-o goală în faţa soldaţilor, a exilat-o şi s-a autoproclamat zeu, cerînd ca toată lumea, de la senatori, la gărzi, oaspeţi şi mulţime, să i se adreseze cu „Divinitate”. După doar doi ani de domnie, Roma era în copals financiar din pricina bancheturilor extravagante ale împăratului, chiar şi averile confiscate ale victimelor sîngerosului personaj devenind insuficiente pentru nevoia sa de lux.

Îşi tăia victimele cu fierăstrăul

Metoda preferată de tortură şi asasinat a lui Gaius era, de departe, ciopîrţirea victimelor cu fierăstrăul. Îi plăcea, de asemenea, să tortureze bărbaţii mestecîndu-le testiculele în timp ce aceştia erau ţinuţi cu forţa cu capul în jos. Cînd un roman l-a jignit, într-un acces de furie, a ordonat ca acesta să fie legat, după care l-a bătut cu laţuri pe parcursul a trei luni în faţa mulţimilor forţate să privească. L-a decapitat abia atunci cînd bărbatul, pe care îl ţinea într-o pivniţă, începuse să miroasă urît din cauza creierului care intrase ăn putrefacţie. Un alt bărbat care l-a insultat a fost executat public alături soţia sa. Ultima pe listă a fost fiica cuplului, o fetiţă în vîrstă de 12 ani, care a fost obligată să privească asasinatul părinţilor ei. Cînd un membru al mulţimii martoră a strigat că fata ar trebui cruţară pentru că este virgină, Caligula a zîmbit şi a ordinat călăului să o violeze şi apoi să o stranguleze. Un alt episod morbid comandat de Gaius s-a desfăşurat în timpul unui spectacol de circ cu lei, cînd împăratul a ordinat ca primele cinci rînduri de spectatori să fie aruncate în arenă. Sute de oameni au murit, astfel, devoraţi de lei, doar pentru amuzamentul conducătorului lor.

Pe lîngă cruzimea faptelor sale, Gaius s-a remarcat şi prin dorinţa sa iraţională de expansiune. Aspirînd să devină cel mai mare cuceritor din istoria Romei, împăratul a avut ideea unei campanii în Germania, scop pentru care a concentrat întreaga forţă armată, a făcut noi recrutări şi a strîns provizii armate incredibile. Pentru că nu avea, totuşi, motiv de război, Gaius a poruncit cîtorva soldaţi germani din garda sa să treacă Rinul şi să se ascundă, iar apoi a ordonat să i se anunţe în chip alarmant prezenta duşmanului. Următoarea pe lista „cuceririlor” sale a fost sălbatica insula a Britaniei. Caligula şi-a purtat armatele pînă pe ţărmul Atlanticului, unde le-a ordonat să se alinieze şi să îşi pregătească de luptă maşinile de război. Următoarea decizie a împăratului a fost să poruncească soldaţilor să îşi umple buzunarele cu scoici, pe care le considera „pradă de război”, şi să le poruncească să plece acasă „bogaţi”.

Ura Senatului şi asasinatul lui Caligula

În 39 d.Hr., relaţiile dintre Caligula şi Senatul roman se aflau deja într-o stare de conflict. Mania lui Caligula manifestată împotriva Senatului prin tortura şi uciderea lentă şi agonizantă a membrilor era motivată de o presupusă infidelitate. Pentru a demonstra trădarea membrilor Senatului, Caligula a ordonat o nouă serie de anchete şi procese. În semn de dispreţ faţă de Senat, Caligula l-a numit consul pe calul său favorit, Incitatus. Acţiunile lui Caligula ca împărat au fost descrise ca fiind deosebit de dure pentru Senat, nobilime şi Ordinul Ecvestru. Potrivit lui Josephus, aceste acţiuni au dus la mai multe conspiraţii eşuate împotriva Caligula. În cele din urmă, o crimă de succes a fost planificată de către ofiţerii din garda pretoriană condusa de Cassius Chaerea, care a avut motivaţii politice pentru asasinat. Pe data de 24 Ianuarie 41, Chaerea şi Gărzile l-au atacat pe Caligula. Asasinatul ar fi avut loc în coridorul subteran Cryptoporticus. Pînă ca paza germanică loială împăratului să intre în alerta, împăratul era deja mort. În mod surprinzător, poporul roman suferind a cerut ca ucigaşii lui Caligula să fie aduşi în faţa justiţiei. În aceeaşi zi, Claudius, unchiul lui Caligula, a devenit împărat după procurarea sprijinul gărzii pretoriene şi a dispus executarea lui Chaerea . Potrivit istoricului roman Suetonius, corpul lui Caligula a fost ars şi îngropat de către surorile sale la Mausoleul lui Augustus, însă în anul 410, în timpul jefuirii Romei, cenuşa din mormîntul lui a fost împrăştiată.

Abuzat sexual de Tiberius

Deşi reputaţia sa monstruoasă este prezentată detaliat de istorici, unele voci „scuză” comportamentul sadic al lui Caligula. Potrivit istoricului Suetonius, după ce tatăl acestuia, Germanicus, a fost otrăvit în Siria din motive politice de către un agent al împăratului Tiberius, Caligula a locuit cu mama sa şi cuTiberius pentru o perioadă. În adolescenţă, viitorul împărat a fost trimis să locuiască cu străbunica lui, şi mama lui Tiberiu, Livia. După moartea acesteia, Caligula a locuit cu bunica lui, Antonia. Suetonius scrie că Caligula şi surorile sale au devenit prizonieri în palatul lui Tiberius. În 31 d.Hr., Caligula a fost retrimis în îngrijirea personală a lui Tiberius pe insula Capri, unde a trăit timp de şase ani. Deşi nu a fost ucis de Tiberius, acesta îl molesta sexual. Zilnic, Caligula îl servea plin de umilinta pe Tiberius la curtea acestuia din insula Capri, unde un grup de băieţi tineri îl distrau pe bătranul împărat cu o varietate de plăceri sexuale, printre care muşcarea organelor genitale în timp ce acesta înota. Caligula a fost nevoit să asiste la execuţiile şi torturile comise de împăratul Tiberius, care l-au influenţat, legendarul personaj dorindu-şi cu tot dinadinsul să îşi depăşească predecesorul atunci cînd va ajunge împărat.

Liviu STĂNCULESCU, Adevărul.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40