Calaul Prigojin, fondatorul grupului Wagner, il provoaca pe Presedintele Ucrainei la un duel aerian

Fondatorul grupului Wagner Evgheni Prigojin a făcut publică, Luni, o înregistrare video cu el însuşi în cockpitul unui avion militar în care îl provoacă pe Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la un duel aerian, relatează Reuters.
Înregistrarea a fost făcută publică de serviciul de presă al lui Prigojin, care susţine că a fost filmată într-un bombardier Su-24 operat de grupul Wagner.
A fost ultima dintr-o serie de înregistrări video şi declaraţii prin care Prigojin încearcă să se promoveze pe el şi armata sa privată drept vîrful de lance al operaţiunilor militare ruse în estul Ucrainei.
"Volodimir Oleksandrovici (Zelenski), am aterizat. Am bombardat Bahmut", a declarat Prigojin în videoclip.
"Mîine, voi zbura pe un MiG-29. Dacă vrei, să ne întîlnim în ceruri. Dacă tu cîştigi, primeşti Artiomovsk (Bahmut). Dacă nu, avansăm pînă la fluviul Nipru", a adăugat el.
Prigojin a recunoscut abia în luna Septembrie că este fondatorul grupului Wagner care este activ de ani de zile în Orientul Mijlociu şi Africa.
De atunci, şi-a consolidat puternic imaginea personală şi pe cea a luptătorilor săi, criticînd eşecurile forţelor armate ruse în Ucraina şi cerînd ca Wagner să primească mai mult credit pentru rolul său.
SUA au anunţat, luna trecută, noi sancţiuni împotriva grupului Wagner, numindu-l o organizaţie criminală transnaţională. Washingtonul estimează că Wagner dispune în prezent de circa 50.000 de oameni în Ucraina, dintre care 10.000 sunt mercenari sub contract, iar 40.000 deţinuţi recrutaţi din închisorile ruseşti. (AGERPRES)












