FOTO: Cvadriciclu pentru două persoane, 1886, Casa Albă

Bicicleta este una dintre cele mai îndrăgite forme de transport de astăzi, căci este nepoluantă şi menţine şi tonusul muscular. Dar o invenţie ce pare atît de simplă azi, are un trecut destul de complicat şi o istorie plină de controverse şi dezinformări. Poveştile despre inventatorul bicicletei adesea se contrazic, iar singurul lucru cert e că primele biciclete nu arătau deloc precum cele de astăzi.

Primele informaţii despre un vehicul pe roţi, acţionat de om, datează cu mult înainte ca bicicleta să devină o formă de transport. În 1418, un inginer italian, Giovanni de la Fontana, a construit un mecanism acţionat de om, ce consta în patru roţi şi o buclă din sfoară conectate printr-un angrenaj. În 1813, un aristocrat german şi inventator, pe nume Karl Drais, a început să lucreze la propria versiune a unui astfel de vehicul. Apoi, în 1817, Drais a introdus un vehicul pe două roţi, cunoscut sub diverse denumiri, printre care şi Draisine sau maşina de alergare.

În vreme ce invenţia lui Drais a fost considerată de contemporani o curiozitate, şi nu o metodă de transport, aceasta a fost construită pentru a rezolva o problemă serioasă – o lipsă reală de cai. Recoltele proaste şi o serie de calamităţi naturale de la începutul secolului XIX au cauzat foamete şi, prin urmare, măcelărirea a mii de cai. Aşadar, invenţia lui Drais venea ca o alternativă la călărie.

                  Bicicletă germană cu ataş, 1931

Dar „proto-bicicleta” mai avea de suferit multe îmbunătăţiri. Cîntărea aproape 23 de kilograme şi avea două roţi de lemn ataşate de un cadru de lemn. Utilizatorii stăteau pe o şa din piele bătută în cuie de cadru şi ghidau vehiculul cu două ghidoane rudimentare din lemn. Nu existau viteze şi nici pedale, iar vehiculul trebuia împins înainte cu picioarele. Ideea lui Drais a fost copiată şi de un englez, Denis Johnson, şi s-a bucur o vreme de succes, dar în final a fost interzisă, fiind considerată un pericol pentru pietoni.

Incomodele verişoare ale bicicletelor: velocipedele

La începutul anilor 1860, bicicletele au revenit: reinventate acum cu roţi de oţel, pedale şi un sistem de viteze fix. Această nouă invenţie purta denumirea de velociped. Dar autorul velocipedului nu este clar: un german, pe nume Karl Kech a pretins că el ar fi fost primul care a ataşat pedale prototipului de bicicletă, în 1862. Dar primul brevet pentru un astfel de sistem a fost oferit lui Pierre Lallement, un francez care a primit un brevet american pentru un vehicul pe două roţi cu pedale, în 1866.

În 1864, înainte de a primi brevetul, Lallement a expus creaţia sa public, ceea ce explică de ce Aime şi Rene Olivier, fiii unui industriaş parizian bogat, au aflat despre invenţie şi au hotărît să construiască propriul lor velociped. Împreună cu un coleg de clasă, Georges de la Bouglise, l-au angajat pe Pierre Michaux, un fierar, să realizeze părţile de care aveau nevoie pentru invenţia lor. Michaux şi fraţii Olivier au început să vîndă velocipedul cu pedale în 1867, iar noul mijloc de transport a prins la public imediat. Dar din cauza unor neînţelegeri cu privire la design şi chestiuni financiare, compania pe care Michaux şi fraţii Olivier au fondat-o a fost desfiinţată.

Bicicleta de siguranţă

În 1870, oamenii pedalau de zor la velocipedele popularizate de Michaux, dar modificate de diverşi manufacturieri – prin lărgirea roţii din faţă pentru a asigura un transport mai lin şi mai rapid. Din păcate, acest model, cu o roată supradimensionată în faţă, care a fost îmbrăţişat de tineri dornici de aventură – mulţi organizînd competiţii în cadrul noilor cluburi de biciclişti – nu era tocmai practic. Entuziasmul pentru aceste vehicule pe roţi s-a schimbat atunci cînd inventatorul englez John Kemp Starley a venit, în anii 1870, cu o nouă idee: „bicicleta de siguranţă”.

Starley a început să vîndă bicicletele în 1871, cand a introdus bicicleta „Ariel” în Marea Britanie, devenind liderul inovării bicicletelor în deceniile ce au urmat.

                            Pierre Lallemant, 1870

A adus o îmbunătăţire remarcabilă versiunilor anterioare: roata din faţă absorbea tensiunea şi facea mersul pe bicicletă mai confortabil, chiar plăcut, pentru prima dată în istorie. De asemenea, roţile sale scădeau din greutatea bicicletei. Apoi, în 1885, Starley a introdus modelul „Rover”. Cu roţile aproape egale, un pivot central pentru direcţie şi viteze diferite care funcţiona cu un lanţ, modelul „Rover” a fost prima formă de bicicletă cu adevărat practică. La începuturi, bicicletele erau un hobby destul de scump, dar odată cu producerea lor în serie, a devenit o investiţie ce putea fi făcută de orice muncitor, astfel reducînd şi din costurile de transport de zi cu zi. Şi femeile au fost atrase de noul mijloc de transport, ceea ce a necesitat realizarea unor transformări drastice în modul lor de a se îmbrăca. Corsetele au ieşit primele din discuţie şi au fost introduse costume de sport pentru femei care le ofereau mobilitate şi le permiteau să îşi păstreze picioarele acoperite cu fuste lungi.

Sursa: Historia.ro