CA SA NU FACA PUSCARIE, FILIP CREEAZA SI DESFACE ALIANTE SI MAJORITATI

Banda lui Plahotniuc și ”lupta cu corupția” a Maiei Sandu

Nu va trece mult pînă cînd votanții Maiei Sandu, mai ales cei din Occident, se vor dezmetici și vor înțelege că au votat un candidat al cărui program n-au fost în stare nici măcar să-l citească și să-i înțeleagă stupizenia. Despre asta, detaliat, scrie și publicistul român Ambrus Bela într-un articol intitulat ”Moldova, sincere condoleanțe!”, asupra căruia vom reveni în alte împrejurări. Dincolo de realitatea crudă a imposturii, minciunii și a manipulării de către ea a celor care ”murmură despre Eminescu și Ștefan”, noi vom zăbovi, deocamdată, doar asupra unui ”amănunt” al ”devenirii ei imediate” întru neputință și incompetență.

Acceptînd să fie susținută de Usatîi și Candu, la ordinele lui Plahotniuc, ”proeuropeana cinstită” Sandu, din start, a devenit complicele mafiei împotriva căreia spunea că luptă. Ca să-și ducă mandatul prezidențial pînă la capăt, are nevoie, ca de aer, de susținerea agresivă extraparlamentară a lui Usatîi, iar în Parlament de o cîrdășie dezonorantă cu cel puțin două slugi mafiote de-ale lui Plahotniuc – Candu și PD-ul lui Pavel Filip. Relația cu Șor urmează a fi perfectată în funcție de ”nevoile lui Plahotniuc”. În cele ce urmează, ne vom referi la Pavel Filip.

Acest ”individ” face parte din categoria celor mai corupți politicieni parveniți la dorința expresă a lui Plahotniuc. Fiind un servitor model, s-a supus regulilor mafiei, acceptînd să fie învestit premier în miez de noapte, fără program guvernamental, fără… nimic, ci doar cu angajamentul solemn că va executa fidel ordinele stăpînului. Nu intrăm în detalii asupra acestui aspect întrucît, la vremea respectivă, noi am scris destul! Conjunctura a făcut ca, după fuga lui Plahotniuc și după ce Sandu și-a provocat demisia propriului Guvern, să ajungă, conjunctural, în numele PDM, partener de guvernare al PSRM. Practic PSRM-ul a salvat PD-ul de la pușcărie.

Mai apoi, strategic, Plahotniuc a decis fracturarea PDM prin înființarea Pro Moldova, în frunte cu Andrian Candu. Ca să aibă cît mai multe partide parlamentare! Candu și Filip, se știe, sînt pasibili de inculpări penale grave. Participînd la guvernare, Filip s-a gîndit că poate fi absolvit de inevitabile inculpări. Cînd au început să ”bată la ușă” alegerile prezidențiale, avînd informații că oricum procurorii nu-l vor slăbi din ochi, că nici Dodon nu o să-l protejeze, fiind informat, de către Plahotniuc, că ”oculta” o pregătește pe Sandu ca să devină Președinte, Filip a făcut o mișcare politică ”salvatoare pentru el”.

Astfel, a acceptat să fie parte a unui scenariu menit să convingă opinia publică de faptul că renunțarea la o guvernare a PD împreună cu PSRM îi va determina pe alegători să creadă în slăbiciunea acestui partid și, implicit, a lui Igor Dodon. În consecință, înainte de alegeri, a decis să-și retragă miniștrii PDM din Guvern. Așa a înțeles Filip că se poate pune bine cu Sandu. Nici nu-i de mirare, mai ales că urmează oarecum același scenariu prin care și Sandu și-a trădat propriul Guvern și alianța cu PSRM. Procedînd astfel, era sigur că va scăpa de pușcărie, iar asta deoarece e sigur că Sandu va apela și la el ca să-și atragă PDM într-un viitor Guvern pe care o să se străduiască să-l încropească în favoarea ei. Poate pune din nou mîna pe Casa Presei!

Dar Filip e prea laș ca să fi luat o astfel de decizie de capul lui. E clar că i s-au dat garanții serioase că nu o să facă pușcărie dacă iese de la guvernare înaintea turului doi de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cine i-ar fi putut da aceste garanții? Aici nici Sandu nu poate fi exclusă, dată fiind implorarea publică a ei față de Usatîi ca s-o ajute în turul doi. Totodată, pentru că nu putea avea siguranța deplină că Sandu va cîștiga alegerile, este ușor de intuit că garanția unei viitoare imunități și certitudinea că Sandu urma să cîștige alegerile nu i le putea oferi decît Plahotniuc, pe firul scurt, și, totodată, Usatîi.

 

Pe deasupra, Filip e și tupeist ca un golan politic îmbrăcat în frac

Crezîndu-se deja invincibil în contextul arătat mai sus, Luni, 16 Noiembrie, Filip a avut tupeul și nerușinarea de a susține un briefing, în cadrul căruia, în numele a ceea ce a mai rămas din PDM, s-a erijat într-un fel de ”înțelept politic al națiunii”. Acest individ corupt a avut neobrăzarea de a ”impune politic”, ca un cerșetor bine camuflat, patru soluții pentru depășirea crizei în care se află Țară. Printre altele, acest ratat politic extrem de bogat cere demiterea actualului Guvern, crearea unui "Guvern al unității naționale", agreat, spune el, atenție!, de către majoritatea partidelor parlamentare "autentice". În subtext, ni se sugerează că PDM ar fi un partid parlamentar ”autentic”, de parcă nu știe pînă și prostul satului cît de ”autentic” a fost creat PDM și Filip de Plahotniuc, la fel ca și Pro Moldova, la fel ca și…!

Interesant e că acest poponeț politic mai cere și alegeri parlamentare anticipate, în Toamna lui 2021. El știe prea bine că PDM nu mai are nici o șansă, că va acumula voturi cu mult mai puține și decît mănunchiul penibil de partide unioniste. De ce o face, totuși? Păi în virtutea garanțiilor personale despre care vorbeam mai sus. Lui puțin îi pasă de viitorul PDM, important e să scape el de pușcărie și de viitori colegi de celulă gerontofili posesivi.

 

De ce locul lui Filip e la pușcărie?

Aici nu ne vom lungi prea mult deoarece, pe parcursul timpului, presa de investigații a dezvăluit atîtea tîlhării pe care ”cap de cauciuc” le-a patronat, mai ales din postura de premier de paie, încît oricărui om cinstit îi vine să-l transforme în statuie: să-l acopere cu ghips și să se urineze pe el ca să se întărească! Vom enumera doar cîteva!

În 2018, atenție!, tocmai Maia Sandu, în urma unor dezvăluiri făcute de către Rise Moldova, afirma că ”alţi exportatori de nuci nu mai există de cînd a venit Filip la Guvern, iar preţurile pe piaţa internă au cunoscut o cădere dramatică”. Aici este vorba despre faptul că familia lui Filip pusese monopol pe această piață.

În 2019, într-un Raport, întocmit de Serviciul pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, se arată ”ramificațiile unui întreg grup organizat, care a cumpărat pe bani mărunți proprietăți de milioane ale statului. Printre acestea, cîteva etaje din complexul Casa Presei și Cantina Guvernului. Schema a fost gîndită și aplicată în ultimele luni de mandat ale premierului Pavel Filip, iar una dintre persoanele care a realizat tranzacții financiare cu membrii grupului ar fi fost unul dintre fiii acestuia – Iulian Filip. Deși a fost pornit și un proces penal în acest caz, CNA-ul le-a solicitat procurorilor să claseze dosarul”.

În Raport se menționează că ”două companii, Quantum Imobil și ARIA-GRUP, fac legătura între cei care au privatizat pe bani mărunți Cantina Guvernului și bucăți din Casa Presei cu fiul lui Pavel Filip, Iulian. Jurnaliștii au intrat în posesia unui raport al Serviciului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor care a fost expediat în Iulie 2019 către Eduard Varzari, șeful interimar al Procuraturii Anticorupție de la acea vreme. În document scrie clar că tranzacțiile de cumpărare a bunurilor statului au fost realizate de același grup de persoane, care au dorit să rămînă în umbră folosind firme și persoane interpuse”.

Despre averile uriașe ale lui Filip și ale familiei sale – vile, terenuri numeroase, autoturisme scumpe, firme profitabile și privilegiate etc. –, nici nu mai pomenim, iar asta pentru că e treaba procurorilor!

Cînd va fi învestită Președinte, Sandu va avea curajul să-i aducă lui Filip aceleași acuzații din 2018? Dar lui Candu? Dar pe Usatîi îl va mai acuza că, împreună cu Plahotniuc, hotăra cine să fie omorît și cine nu în această Țară? În caz contrar, ar trebui să-și ceară scuze publice de la amîndoi, la fel cum tot public i-a acuzat la TVR Moldova!

Mihai CONȚIU

Editorial 2.jpg

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40