Bursa de la Paris este cea mai mare bursa din Europa, dupa ce a devansat-o pe cea din Londra

Bursa de la Londra a pierdut titlul de cea mai mare bursă de valori din Europa, care a revenit bursei de la Paris, în contextul în care îngrijorările cu privire la creşterea economică au afectat activele britanice, iar relaxarea regulilor cu privire la Covid de către autorităţile chineze a impulsionat cotaţiile acţiunilor companiilor franceze din sectorul de lux, transmite agerpres.
Potrivit calculelor realizate de Bloomberg, capitalizarea de piaţă combinată a listărilor primare de pe bursa Paris a devansat-o pe cea de la bursa din Londra, în dolari americani. Acţiunile companiilor britanice, mai concentrate pe piaţa internă, au scăzut în acest an, în timp ce acţiunile unor companii franceze producătoare de bunuri de lux, precum LVMH SE sau Kering SA, proprietarul Gucci, au fost impulsionate recent de optimismul cu privire la posibila relaxare a politicii Zero Covid urmată de autorităţile chineze.
În favoarea bursei de la Paris au acţionat şi mişcările valutare, în condiţiile în care, de la începutul anului şi pînă în prezent, lira sterlină a pierdut 13% din valoare în raport cu dolarul american, în timp ce moneda euro a pierdut doar 9%.
Capitalizarea medie a companiilor britanice a scăzut puternic în 2022, pe fondul predicţiilor că britanicii vor fi mai afectaţi de creşterea costurilor la energie decît alţi consumatori. În plus, proprietarii de case din Marea Britanie se confruntă cu o creştere explozivă a ratelor la creditele ipotecare, avînd în vedere faptul că în Marea Britanie sunt larg răspîndite creditele ipotecare cu dobînzi flexibile.
În aceste condiţii, indicele mid-cap FTSE 250 se tranzacţionează la un discount de 30% faţă de indicatorul de referinţă MSCI World, cel mai mare decalaj înregistrat după criza dotcom de la începutul anilor 2000, a avertizat Goldman Sachs. „Credem că acest discount este meritat, avînd în vedere perspectiva modestă de creştere pentru Marea Britanie, nivelul la care este lira şi riscurile în orientare în jos”, subliniază analistul Sharon Bell.
Diferenţa dintre bursele de valori de la Londra şi Paris a început să se restrîngă după ce, în 2016, britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană.












