Brexit: Marea Britanie nu va plati UE „nici un penny in plus” fata de obligatia sa juridica, afirma Boris Johnson

Marea Britanie nu va plăti nici măcar „un penny mai mult sau mai puțin” decît ceea ce Guvernul său consideră a fi obligația juridică față de Uniunea Europeană pentru ca țara insulară să părăsească blocul comunitar, a dat asigurări, Vineri, ministrul de Externe britanic Boris Johnson, potrivit Reuters. Într-o declarație pentru BBC Radio Four, Johnson a spus că Guvernul de la Londra își va achita obligațiile financiare implicate de ieșirea Marii Britanii din UE. Stabilirea sumei ce va fi plătită de britanici către UE este una dintre cele mai dificile subiecte din negocierile dintre Bruxelles și Londra.
''Unele dintre sumele pe care le-am văzut în presă par să fie foarte mari. Desigur, ne vom îndeplini obligațiile. Nu va trebui să plătim nici un penny în plus, nici un penny în minus față de ceea ce credem că este obligația noastră juridică'', a subliniat șeful diplomației britanice.
Negocierile între Bruxelles și Marea Britanie privind ieșirea acestei țări din UE au început în iunie asupra a trei subiecte cheie: drepturile viitoare ale cetățenilor europeni instalați în Regatul Unit, reglementarea financiară a Brexit-ului și frontiera irlandeză. O nouă sesiune de negocieri va avea loc săptămîna viitoare la Bruxelles.


