Borrell: ”Cînd CPI a cerut arestarea lui Putin, mulţi au aplaudat, iar acum aceleaşi voci rămîn tăcute după ce aceeaşi instanţă a cerut arestarea premierului israelian Netanyahu”

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a estimat, Sîmbătă, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise Joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru israelian al Apărării Yoav Gallant şi şefului aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

"Statele semnatare ale Statutului de la Roma (actul fondator al CPI, semnat de toate statele UE) sunt obligate să aplice decizia instanţei. Acesta lucru nu este ceva opţional", a indicat Josep Borrell, în timpul unei vizite în Cipru. Acelaşi obligaţii le revin ţărilor care aspiră să adere la UE, a completat el.

"De fiecare dată cînd cineva nu este de acord cu politica vreunui Guvern israelian este acuzat de antisemitism", a remarcat Borrell, cunoscut pentru poziţiile sale foarte critice la adresa Israelului, dar nu întotdeauna împărtăşite de statele UE şi de instituţiile europene, de cînd Armata israeliană a lansat, în Octombrie anul trecut, în Fîşia Gaza, o ofensivă sîngeroasă în care au fost ucişi pînă în prezent peste 44.000 de palestinieni, după un atac al mişcării Hamas care a ucis circa 1.200 de persoane în Sudul Israelului, pe 7 Octombrie 2023.

"Eu am dreptul să critic deciziile Guvernului israelian, fie că este vorba despre Netanyahu sau altcineva, fără să fiu acuzat de antisemitism", a mai spus Borrell, care a deplîns faptul că statele "membre ale UE sunt profund divizate în faţa deciziilor Curţii Penale Internaţionale". "Este vorba despre o decizie juridică, nu politică, şi nu are nimic antisemit", a insistat el.

"Atunci cînd Curtea Penală Internaţională, creată cu sprijinul clar al multor membri ai UE, a cerut arestarea lui Putin, mulţi au aplaudat, iar acum aceleaşi voci rămîn tăcute" după ce aceeaşi instanţă a cerut arestarea premierului israelian Netanyahu, a mai remarcat Josep Borrell.

După anunţarea sentinţei CPI, premierul ungar Viktor Orban a declarat că Netanyahu este binevenit într-o vizită în Ungaria, asigurîndu-l că nu riscă arestarea. Ungaria nu este însă singura ţară din UE care a sugerat că nu va pune în practică mandatul de arestare dacă premierul israelian sau fostul său ministru al Apărării ar fi prezenţi pe teritoriile lor. Guvernul german, de pildă, a transmis că este "dificil de imaginat" că l-ar putea aresta pe Netanyahu. "Această poziţie este, de asemenea, rezultatul istoriei germane", a recunoscut purtătorul de cuvînt al Guvernului de la Berlin, referindu-se astfel la Holocaust.

 

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
03.12.24 - 01:00
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 15:13
03.12.24 - 00:51
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12
06.12.24 - 16:24
03.12.24 - 00:53
01.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:55