O generație la mîna propovăduitorilor unei prosperități imaginare

5,6 milioane de tineri pierduți? Potrivit Eurostat, în Europa sunt 5,6 milioane de tineri cu vîrste între 15 și 24 de ani în situații similare, încercînd să intre, fără succes, pe piața muncii. Problema este mult mai gravă decât pare la prima vedere. Senatul francez a realizat o informare privind politicile UE pentru combaterea şomajului în rîndul tinerilor, în a cărei introducere vorbește despre evitarea unei „generații pierdute”. Ceea ce pînă de curînd părea mai mult o metaforă, acum devine o realitate periculoasă.

Șomajul în rîndul acestei categorii de vîrstă depășește 50% în Grecia (62%), Spania, Croația. Este peste 30% in Cipru, Italia, Slovacia, Portugalia și Irlanda. Sunt astfel reprezentate foarte bine în această statistică statele lovite de criză care au aplicat politici dure de austeritate, în schimbul împrumuturilor de la BCE şi FMI. România are un șomaj al tinerilor similar cu media europeană, de 23%.

Familia, mereu un țap ispășitor

Deși statisticile arată o rată a șomajului redusă în Olanda, informația este foarte relativă. 675.000 de olandezi în floarea vîrstei nu au ocupație, iar pentru editorialistul Henk Hofland de la NRC Handelsblad, citat de Presseurop.eu, situația este gravă.

„Situaţia este complicată, în contextul în care criza cu care ne confruntăm nu are doar un caracter pur economic. Atît Europa Occidentală, cît şi Statele Unite se confruntă şi cu o criză de credibilitate politică. În momentul de faţă, nici un partid sau lider politic nu a reuşit să mobilizeze imaginaţia maselor. În întreaga lume occidentală, elitele politice sunt afectate de cîţiva ani de un sentiment al eşecului. Războaiele de intervenţie au eşuat, iar popoarele s-au confruntat cu degradarea treptată a situaţiei economice.

Sentimentul general în rîndul cetăţenilor a devenit unul de nemulţumire şi nerăbdare, iar această stare se accentuează pe zi ce trece.’’

În Italia, Michele Anoardi, 32 de ani, este revoltat că, în ochii unei clase politice dominate de personaje în vîrstă, familia a ajuns să fie țapul ispășitor al erorilor politice și sociale.

Fostul premier tehnocrat Mario Monti a și caracterizat generaţia sa drept una „pierdută”, iar Italia începe să fie plină de așa-zișii ’’bamboccioni’’ (tinerii de peste 30 de ani care trăiesc pe spezele părinților). „Clasa politică italiana nu vrea să-și recunoască erorile, la fel ca Berlusconi, care nu își cere scuze pentru greșeli, ci spune doar că nu a putut să-și ducă reforma la capăt, sau ca Europa care condamnă ieșirile grosolane ale lui Viktor Orban, dar nu pare deloc deranjată de

arestarea lui Kostas Vaxevanis (jurnalistul grec care a publicat lista evazioniștilor greci oferită – degeaba se pare – autorităților de Chrsitine Lagarde)”, spune italianul. Michele își caută slujbă, dar a fost refuzat chiar și pentru a vinde kebab. Motivația: „Statul ne oferă subvenții pentru angajarea tinerilor pînă în 22 de ani, de aceea nu ești interesant pentru noi.”

Un pericol pentru pacea socială

Costul întreținerii șomerilor cu vîrste pînă la 29 de ani este estimat la 153 de miliarde de euro în fiecare an, în întreaga UE, arată studiul citat al Senatului Franței. Iar în aceste condiții, liderii statelor UE au găsit cu cale să ofere din bugetul 2014-2020 șase miliarde de euro pentru combaterea şomajului în viitorii doi ani. Este o sumă ridicola, cum ridicolă este și certitudinea liderilor UE că va putea fi atrasă și finanțare din partea băncilor, susțin publicațiile financiare europene.

Cu cît mai mult timp rămîne în afara cîmpului muncii, cu atît un tînăr european aduce mai puțini bani statului, cu atît mai mult ajunge o povară financiară și este mai puțin probabil să-și întemeieze o familie și să-și asume noi responsabilități. Noua generație, pe care ar trebui să se bazeze o nouă Europă federală care să facă față concurenței impuse de globalizare, este o generație care trăiește la propriu și la figurat în umbra părinților. „Tinerii sunt nesindicalizați, față de cei în vîrstă. De aceea, pentru o firmă este foarte scump să concedieze angajați în vîrstă pentru a angaja tineri”, spune Constantin Gurgiev, lector la Trinity College din Dublin, citat de Deutsche Welle.

Gurdgiev este îngrijorat în privința păcii sociale din noua Europă. Tînăra generație simte că a fost lăsată baltă și de social-democrați, şi de conservatori, şi de liberali și asta poate duce la un reviriment al curentelor extremiste. Este foarte grav, mai ales că atunci cînd economia se va relansa, actuala generație va fi pierdută încă o dată. „Acei tineri, care au fost la universitate în ultimii trei sau patru ani, vor trebui să concureze cu cei care vor ieși de acolo azi sau mîine. Ei vor fi cei care vor trebui să aștepte pînă ce proaspeții absolvenți își vor fi găsit de lucru”, spune Gurdgiev.

Cine va mobiliza imaginația unei generații fără de imaginație?

Potrivit Organizației Mondiale Muncii, impactul crizei economice asupra mentalului unei generaţii este major. Cea mai frecventă problemă psihologică în aceste zile este teama: incapacitatea de a înfrunta necunoscutul şi de a-ţi stimula creativitatea. Problema tinerilor ar fi ca ei că simt că nu au niciun rol în societate.

Iar NRC Handelsblad pune punctul pe i. „Actuala criză reprezintă din toate punctele de vedere o situaţie total diferită de trecutul prosper şi optimist.

Şi aici apare problema reacţiei generaţiilor viitoare. Avem experienţa conflictelor dintre generaţii, dintre care cel mai cunoscut şi şocant a condus la ascensiunea celui de-al Treilea Reich, apărut pentru contracararea crizei economice grave din anii 1930, dar stimulat şi de dorinţa de răzbunare de după înfrîngerea din Primul Război Mondial, pe fondul poziţiei slabe a Republicii Weimar şi datorită talentului oratoric al lui Adolf Hitler. În mod clar, nu am intenţia de a avertiza în legătură cu apariţia unui “nou Hitler”. Nu există un astfel de personaj...”

„Clivajul dintre generaţii nu poate fi gestionat cu uşurinţă. După Al Doilea Război Mondial, prin trecerea timpului, a devenit clar că Olanda interbelică aparţinea trecutului. Ulterior, am avut cîteva generaţii care au crescut cu disciplina Războiului Rece. Apoi, din anul 1989, a început, treptat, o nouă eră. Întrebarea este: cei care aveau aproximativ zece ani în 1990 şi au trăit prosperitatea acelui deceniu şi declinul grav al perioadei care a urmat, cum vor reacţiona ei la aparenta lipsă de soluţie pentru actuala criză? Care va fi efectul mediilor de socializare asupra acestei generaţii pierdute? Oare se configurează o nouă rezistenţă care abia aşteaptă să ia foc? Şi cum se va manifesta? Oare aceasta ar putea fi o idee bună pentru scenariul unui film profetic sau chiar pentru un documentar socio-politic?
Mă gîndesc uneori că, în prezent, suferim cel mai mult de lipsă de imaginaţie; şi nici măcar nu ne dăm seama.’’

Călin Marchievici