BÎLCIUL OLARILOR A AJUNS LA CEA DE-A XXVI-A EDIŢIE

În satul Iurceni, raionul Nisporeni, s-a desfăşurat cea de-a XXVI-a ediţie a Bîlciului Republican al Olarilor. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Culturii, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Uniunea Meşterilor Populari din Moldova, Consiliul raional Nisporeni şi primăria satului Iurceni. În cadrul expoziţiei-concurs şi-au etalat lucrările 26 de meşteri populari din toate zonele ţării. Preşedintele Uniunii Meşterilor Populari din Moldova Dumitru Costandachi a afirmat că expoziţia-concurs are drept scop trecerea în revistă a celor mai buni meşteri olari, stimularea activităţii creatorilor populari din domeniul olăritului, promovarea şi valorificarea producţiei autentice specifice zonei date. Prezentă la eveniment, ministrul Culturii Monica Babuc a apreciat înalt prestaţia meşterilor populari şi a promis că va susţine în continuare acest eveniment de anvergură. De Marele Premiu în valoare de 3000 de lei, acordat de Ministerul Culturii, s-a învrednicit Adrian Triboi din Chişinău. Premiul II în valoare de 2000 de lei a fost luat de către Gheorghe Panţîru, originar din Iurceni. Adrian Oanţă din satul Mirceşti, raionul Hînceşti, s-a ales cu premiul III în mărime de 1500 de lei. Premiul special „Ion Arseni”, acordat în memoria unui meşter consacrat, a fost înmînat lui Ivan Prividiuk din Chişinău.

Sursa: Moldpres

04.03.26 - 01:15
05.03.26 - 00:01
04.03.26 - 01:30
07.03.26 - 00:07
06.03.26 - 14:51
02.03.26 - 12:33
04.03.26 - 01:16
01.03.26 - 18:55
01.03.26 - 18:58
02.03.26 - 16:30
01.03.26 - 19:01
06.03.26 - 01:21
05.03.26 - 12:00
01.03.26 - 18:50
03.03.26 - 11:35