BERD A APROBAT O FINANŢARE DE 10 MLN DE EURO PENTRU RENOVAREA SISTEMULUI TERMIC DIN BĂLŢI

Consiliul director al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a aprobat o finanţare de 10 milioane de euro pentru renovarea sistemului de termoficare din oraşul Bălţi.

“Proiectul a fost aprobat la 15 octombrie, urmează ca în cel mai scurt timp să semnăm acordul cu Guvernul Republicii Moldova”, a declarat Alexandru Cosovan, bancher principal, BERD, reprezentant al Oficiului de la Chişinău.

Solicitat de Moldpres, Cosovan a precizat că 7 milioane de euro vor fi oferite sub formă de împrumut, iar trei milioane în calitate de grant. “Este primul proiect care va fi cofinanţat de BERD în comun cu Fondul Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă Energetică şi Mediu”, a spus oficialul băncii europene. Banii vor fi utilizaţi pentru renovarea sistemului de termoficare din oraşul Bălţi şi anume CET Nord, de ale cărei servicii beneficiază aproximativ 90 la sută din populaţia municipiului.

Proiectul prevede instalarea a trei motoare cu gaz pentru sporirea capacităţii blocului de ardere şi creşterea producerii energiei electrice cu aproape 60 la sută. De asemenea, vor fi înlocuite pompele, ventilatoarele şi aspiratoarele de fum, precum şi cazanul pe cărbune cu unul pe biomasă. O altă măsură va fi instalarea punctelor termice individuale în 120 de clădiri din municipiul Bălţi pentru aproximativ 28 de mii de locuitori.

Anterior s-a anunţat că Fondul Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă Energetică şi Mediu va aloca o finanţare nerambursabilă de 3 milioane de euro pentru modernizarea sistemului de termoficare din Bălţi. Ieri, la Chişinău, a fost semnat Acordul de contribuţie cu privire la participarea Republicii Moldova la acest Fond.

Sursa: Moldpres

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39