Benjamin Netanyahu: ”Nu va exista un stat palestinian, acest loc ne aparține”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat Joi că nu va exista un stat palestinian, declarație făcută în cursul unei ceremonii de semnare a unui important proiect de colonizare în Cisiordania ocupată, relatează AFP.

”Ne vom ține promisiunea: nu va exista un stat palestinian, acest loc ne aparține”, a declarat Netanyahu la evenimentul organizat la Maale Adumim, o colonie israeliană la Est de Ierusalim, și transmis în direct de serviciile sale.

”Ne vom păstra moștenirea, pămîntul și securitatea. (...) Vom dubla populația orașului”, a continuat el.

Israelul a aprobat luna trecută un proiect cheie pentru construirea a 3.400 de locuințe în Cisiordania, denunțat de ONU și de mai mulți lideri străini deoarece ar tăia acest teritoriu palestinian în două, compromițînd orice continuitate teritorială a unui posibil stat palestinian. Proiectul este cunoscut sub numele de E1.

Ministrul israelian de Finanțe, Bezalel Smotrich, de extrema dreaptă, a cerut accelerarea implementării proiectului și anexarea Cisiordaniei, ca răspuns la anunțurile mai multor țări privind intenția lor de a recunoaște un stat palestinian.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat ferm această decizie, Autoritatea Palestiniană denunțînd-o ca fiind o nouă etapă în ”anexarea progresivă a Cisiordaniei”.

01.04.26 - 00:04
02.04.26 - 00:09
02.04.26 - 13:48
07.04.26 - 14:46
01.04.26 - 00:02
01.04.26 - 00:05
02.04.26 - 13:49
01.04.26 - 00:07
09.04.26 - 00:03
04.04.26 - 13:37
03.04.26 - 13:13
02.04.26 - 13:50
06.04.26 - 12:04
03.04.26 - 13:11
04.04.26 - 13:34