BARACK OBAMA LE-A ASIGURAT PE VICTIMELE TORNADEI DIN OKLAHOMA DE SPRIJINUL ÎNTREGII AMERICI
Preşedintele american Barack Obama le-a asigurat duminică, de la faţa locului, pe victimele oraşului Moore din Oklahoma, devastat la 20 mai de o tornadă, că pot conta pe ajutorul întregii ţări şi al statului federal pentru reconstrucţie. "Vreau să le spun persoanelor afectate peste tot în Oklahoma că vom fi alături de ele de-a lungul întregului drum", a dat asigurări preşedintele, după ce a parcurs împrejurimile devastate ale uneia din şcolile distruse de vînturile extrem de violente care au făcut 24 de morţi, dintre care 10 copii, şi 377 de răniţi. "Şi cînd spun că sîntem alături de voi, vă promit că ne vom ţine de cuvînt", a afirmat el, cerînd ca "fiecare american să dea o mînă de ajutor". Tornada care a lovit o parte din acest oraş din zona metropolitană Oklahoma City, în sudul SUA, a distrus sau avariat circa 1.200 de locuinţe. Circa 33.000 de persoane au fost afectate de tornadă, ale cărei vînturi au suflat timp de 40 de minute, cu viteze mai mari de 320 km/h. Senatul din Oklahoma a votat alocarea unui ajutor de 45 de milioane de dolari. Însă costurile pagubelor ar putea atinge 2 miliarde de dolari.