AZERBAIDJANUL AMNISTIAZĂ MII DE DEŢINUŢI

Parlamentul din Azerbaidjan a aprobat, marţi, o lege care prevede amnistia a circa 2.000 de deţinuţi cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la naşterea lui Heydar Aliev, fostul preşedinte defunct şi tatăl actualului şef de stat azer Ilham Aliev, care va fi marcată pe 10 mai. În conformitate cu legea, iniţiată de deputata Mehriban Alieva, soţia preşedintelui azer, circa 2.000 de deţinuţi, în principal femei, persoane în vîrstă sau cu dizabilităţi, vor fi puse în libertate. Totodată, alţi 7.000 de deţinuţi vor beneficia de o reducere a pedepsei. "Capacitatea de a ierta, cu bunăvoinţă şi umanism, poate schimba în bine o mulţime de lucruri în această lume", a declarat în faţa deputaţilor dna Alieva, chiar înainte de aprobarea legii, care a intrat în vigoare miercuri.