Avocatul lui Ivan Safronov, acuzat de spionaj in favoarea NATO, spune ca este un dosar fabricat

Ivan Pavlov – avocatul care îl reprezintă pe jurnalistul rus Ivan Safronov, arestat Marți la Moscova pentru suspiciunea că ar fi spionat pentru un stat membru NATO – a apreciat Miercuri că dosarul acestuia pare mai degrabă fabricat, informează dpa, potrivit agerpres. „Nu a fost prezentată nici o dovadă” avocaţilor lui Safronov, a declarat Pavlov într-un interviu acordat postului de radio Eho Moskvî. „Anchetatorii nu ne-au explicat nimic”, a adăugat el. Există doar o acuzaţie de bază că Safronov ar fi transmis Republicii Cehe informaţii clasificate despre colaborarea militară rusă în Africa şi Orientul Mijlociu, a declarat Ivan Pavlov.
Media ruse au emis ipoteza că dosarul ar putea avea la bază informaţii publicate de Safronov despre livrări de arme ruseşti, în special avioane militare către Egipt.
Absenţa prezentării probelor generează temerea că „anchetatorii încearcă să-şi ascundă intenţiile”, a spus Pavlov. „Este evident pentru noi că aceasta este direct legată de activitatea sa de jurnalist”, a apreciat el.
Safronov, considerat unul dintre cei mai buni jurnalişti din Rusia pe probleme militare şi spaţiale, care a lucrat la două proeminente ziare economice ruse Kommersant şi Vedomosti, devenise consilier pe relaţii publice la Agenţia spaţială rusă Roskosmos cu două luni în urmă. El a fost arestat Marţi dimineaţă în faţa domiciliului său din Moscova.
Safronov se confruntă cu o acuzaţie de „înaltă trădare”, pedepsită cu pînă la 20 de ani de închisoare. Sistemul de Justiţie din Rusia nu aplică pedeapsa cu moartea.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvînt al Preşedintelui Vladimir Putin, a respins posibilitatea ca Safronov să fi fost arestat din cauza activităţii sale jurnalistice. Reacţiile colegilor şi prietenilor fostului reporter sunt „dictate de emoţie şi nu bazate pe informaţii concrete legate de activităţile serviciilor secrete”, a adăugat el, potrivit AFP.
Marţi, imediat după arestarea lui Safronov, zeci de jurnalişti au protestat în faţa sediului FSB din Lubianka. Peste 20 dintre ei au fost reţinuţi de Poliţie, dar apoi eliberaţi după mai multe ore petrecute în arest. Comunitatea jurnaliştilor ruşi a lansat în ultimele ore numeroase mesaje de susţinere a lui Ivan Safronov, acuzînd puterea de un nou atac împotriva libertăţii presei, conform Eho Moskvî.
Peskov a recunoscut că Safronov, anterior acreditat la Kremlin, este „într-adevăr un jurnalist talentat” şi a recomandat opiniei publice să aştepte verdictul Justiţiei. „Doar un Tribunal poate stabili dacă o persoană sau alta este vinovată sau nu”, a insistat el.
Serviciul Federal de Securitate (FSB) îl acuză pe Safronov, în vîrstă de 30 de ani, că ar fi cooperat cu serviciile secrete din Cehia din 2012, conform avocatului Evgheni Smirnov.
Anchetatorii FSB susţin că serviciile speciale cehe ar fi acţionat în beneficiul SUA, a declarat Smirnov pentru AFP.
Safronov a fost plasat în detenţie provizorie pînă la 6 Septembrie, conform unei decizii luate Marţi seară de Tribunalul de pe lîngă închisoarea Lefortovo.












