AVIZ PUBLIC

Judecătoria Străşeni, sediul Călăraşi, informează pârâtul Borşci Mihai, cu ultimul domiciliu cunoscut în s. Răciula, r-nul Călăraşi, că pe rolul instanţei se află spre examinare, în procedură scrisă, cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către reclamantul OCN „MSA Credit” SRL împotriva lui Borşci Mihai, privind încasarea datoriei şi compensarea cheltuielilor de judecată, cauză care se examinează fără participarea părţilor.

Se comunică pârâtului Borşci Mihai că poate lua cunoştinţă cu acţiunea civilă şi să depună referinţă la aceasta, în termen de 30 de zile, din data publicării prezentului aviz. În cazul nedepunerii referinţei în termenul stabilit de instanţă, pârâtul este decăzut din dreptul de a mai prezenta probe, dacă legea nu prevede altfel, iar cauza se va examina în baza materialelor anexate la dosar.

Judecătorul Judecătoriei Străşeni - Igor SÎMA

Publicat la 02.09.2026