Avertismentul transant adresat lui Berlusconi de catre Meloni: Guvern pro-NATO sau nici un fel de Guvern!

Giorgia Meloni, lidera formaţiunii Fraţii Italiei (Fratelli d’Italia, FdI), a avertizat, Joi, că Guvernul pe care intenţionează să îl conducă va susţine linia NATO şi alianţa occidentală ori nu va fi deloc, după ce partenerul ei de alianţă, liderul Forza Italia (FI), Silvio Berlusconi, a făcut comentarii controversate cu privire la războiul din Ucraina, relatează ANSA, potrivit agerpres.
O înregistrare video, difuzată Marţi, în care acesta le spunea parlamentarilor FI că a restabilit legăturile cu vechiul său prieten Vladimir Putin, cu schimburi de cadouri şi scrisori dulci, a stîrnit polemică la Roma.
Scandalul a luat amploare Miercuri, cînd a fost difuzată o nouă înregistrare în care Berlusconi sugera că acţiunile Preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, au obligat Moscova să invadeze Ucraina, punînd la îndoială politica de acordare de ajutor Kievului.
Meloni, al cărei partid a fost motorul victoriei coaliţiei de dreapta în alegerile generale de luna trecută, a dat, Miercuri seara, un ultimatum, afirmînd că Italia nu trebuie să fie niciodată ”veriga slabă a Occidentului”.
Într-un comunicat, Berlusconi a spus că acele comentarii ale sale au fost scoase din context, subliniind că poziţia sa şi cea a FI nu diferă de cea a Guvernului.
Coordonatorul FI şi fost preşedinte al Parlamentului European, Antonio Tajani, se aşteptă să fie numit ministru de Externe în Guvernul Meloni, dar partidele de opoziţie au spus că el nu ar trebui să primească acest portofoliu, avînd în vedere declaraţia lui Berlusconi despre războiul din Ucraina.












