AVERILE LIPSITE DE PUDOARE ȘI NEDECLARATE ALE UNOR JURNALIȘTI

Autor: Mihai CONȚIU

Parlamentarii au suplimentat lista persoanelor obligate să-și depună declarație de avere și interese personale. Astfel, ”angajații autorităților/instituțiilor publice la autogestiune, persoanele cu funcții de conducere a subdiviziunilor din cadrul instituțiilor publice bugetare și persoanele cu funcții de control din cadrul întreprinderilor de stat și ale întreprinderilor municipale, societăților comerciale cu capital de stat, președinții și vicepreședinții partidelor politice și membrii organelor executive centrale ale partidelor politice vor fi obligați să depună declarația de avere și interese personale”. Acest demers reprezintă o măsură de a preveni și a combate îmbogățirea nejustificată, conflictele de interese, stările de incompatibilitate, precum și încălcarea regimului juridic al restricțiilor.

În cele ce urmează, voi relua, de fapt, un subiect despre care am mai scris și anume despre avuturile nejustificate ale unor jurnaliști. Cînd este vorba despre îmbogățiri ilicite, jurnaliștii sunt primii, înaintea autorităților, care le anchetează și le dezvăluie. Din start, unii jurnaliști sunt și ei aidoma celor pe care-i anchetează și acuză, numai că ei se bucură de o imunitate acceptată tacit de toată lumea, neexistînd nici o lege care să-i oblige să-și declare proveniența unor bunuri. Au existat și există unii jurnaliști care au în proprietate case, terenuri și mașini a căror proveniență nu poate fi justificată de salariile lor legale. Auzisem cîndva că unii au procedat și ei ca politicienii pe care-i acuză – și-au înscris unele averi pe numele unora din familie.

Legal, în Republica Moldova, spre deosebire de România și alte Țări, nu te poți îmbogăți din jurnalism. Moldova Suverană este unica publicație independentă din Țară care se autogestionează la limită, fără absolut nici o investiție din partea cuiva. Toate celelalte, însă…, se știe deja și nu are rost să insist. Așa cum spuneam, din presă nu te poți îmbogăți legal nici ca jurnalist, nici ca manager. Cu toate acestea, au existat și există încă jurnaliști prosperi de pe urma a orice, numai nu și de pe urma unor venituri legale din salariul de jurnalist.

Sigur că în Republica Moldova nu există o presă autentic independentă atîta timp cît existența ei depinde de finanțările venite din partea unor partide, a unor oameni de afaceri ori granturi externe administrate extrem de abil și profitabil, în plan personal, de către unii jurnaliști. Asta înseamnă că procente din unele ”sponsorizări”, banii negri proveniți de pe urma unor șantaje jurnalistice (da, există și așa ceva!), sumele acordate pentru publicitatea mascată, ”vorbitul-scris de bine” despre unii ”mai darnici” etc. stau la temeliile unor vile ori în roțile de rezervă ale unor mașini scumpe ale unor ”jurnaliști descurcăreți”.

Nu-i treaba noastră să le scotocim buzunarele, să le verificăm ”fluiditatea” conturilor bancare, situația locativă și cadastrală, garderobele și garajele, ci a procurorilor, în ultimă instanță, iar asta nu ar însemna ”atac asupra jurnaliștilor și asupra presei libere”. Vă asigur că dacă s-ar întîmpla asta, acești jurnaliști s-ar comporta exact ca și politicienii acuzați de ei că s-au îmbogățit fraudulos, care spun că sunt ”persecutați politic”, iar ei, jurnaliștii, ar acuza că sunt persecutați pentru ”adevărurile și dezvăluirile pe care le scriu sau difuzează pe ecranele televiziunilor”.

În concluzie, de ce unii jurnaliști ”avuți în exces” să nu fie obligați să-și justifice proveniența legală a banilor cu care și-au procurat bunuri la care omul de rînd nici nu visează, acel om de rînd pentru care ei spun că scriu și îi apără drepturile? Exagerez cu ceva?