AVERILE ASCUNSE ALE FAMILIEI NEMERENCO
Funcționarilor moldoveni le place să-și ascundă averile de ochii lumii. Deseori acest lucru se întîmplă, pentru că veniturile angajaților de stat nu corespund cu modul de viață luxos pe care îl duc. Echipa președintelui Maia Sandu, care a promis că va lupta cu hoții și corupția, nu este o excepție.
De exemplu, familia consilierului prezidențial, Ala Nemerenco, deține mai multe companii în România, dar și o firmă offshore, despre care, pînă astăzi, nu a cunoscut nimeni din muritorii de rînd. Este vorba despre companiile Kadiz LAND SRL, SC LANDSTAR CAPITAL SRL, ÎI Nemerenco, dar și TT Ag Limited din Malta.
Dar să le luăm pe rînd.
Primele trei companii, înregistrate în România, se regăsesc în declarația de avere a consilierului Maiei Sandu pe domeniul Sănătății. Ala Nemerenco a indicat că în 2020 un membru al familiei sale a obținut salariu de la cele trei firme în valoare totală de 37 120 de roni (185 mii lei moldovenești).
La prima vedere nu există nici o încălcare, probabil unul dintre membrii familiei este angajat la aceste firme. Dacă însă vom studia minuțios istoricul fiecărei companii, aflăm că acestea îi aparțin familiei Nemerenco, dar consiliera Maiei Sandu probabil a uitat să indice acest lucru în declarație. Deși este obligată să notifice acest fapt.
Așa dar, firma LANDSTAR CAPITAL SRL are sediul în localitatea Piatra Neamț din județul Neamț. Compania a fost înființată în martie 2011, iar pe site-urile oficiale din țara vecină este indicat că are un singur angajat, care este și administrator. De aici deducem, că dacă un membru al familiei Alei Nemerenco a primit remunerare de la această firmă, el și este acel angajat-administrator.
Deși pe site-urile din România nu este indicat nici un nume al proprietarilor companiei, sau cel al administratorului, aflăm că interesele companiei în instituțiile statului sînt reprezentate de către Anatolie Nemerenco, soțul Alei Nemerenco. Într-un document oficial, găsit pe site-ul ministerului Mediului de la București, aflăm că Anatolie Nemerenco a solicitat acordul pentru proiectul “Construire Complex spații de cazare”, propus a fi amplasat în județul Neamț, orașul Bicaz.
În 2019, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 7 944 361 RON și un profit net de 719 780 RON. De menționat însă, că veniturile SC LANDSTAR CAPITAL SRL au înregistrat o creștere considerabilă începînd cu anul 2016. Anume în acest an Ala Nemerenco a fost numită consilier al ministrului Sănătății din România, Vlad Voiculescu, fapt care, probabil, i-a ajutat să-și rezolve problemele de business.
O altă companie, numele căreia se regăsește în declarația de avere a Alei Nemerenco este KADIZ LAND SRL. Firma are sediul în satul Crăcăoani, Comuna Crăcăoani tot din județul Neamţ și a fost înființată în iunie 2011. Și aici este un singur administrator. În 2019, compania a raportat o cifră de afaceri de 283.943 RON, profit de 224.739 RON și un angajat. Obiectul principal de activitate – intermediar în comerțul cu produse diverse. Din aceleași site-uri specializate aflăm că în această companie persoana de contact este Anatol Nemerenco, soțul consilierei prezidențiale.
Și ultima firmă, numele căreia apare în declarația de avere a Alei Nemerenco este ÎI Nemerenco. Pe site-ul ministerului Finanțelor din România aflăm că denumirea completă a firmei este ÎI Nemerenco Ion, exact cum îl cheamă pe fiul consilierului Maiei Sandu. Totodată, în documentele oficiale este indicat că această companie, ca și precedenta, are sediul în Crăcăoani, Comuna Crăcăoani, județul Neamţ, doar că se află pe altă stradă – STRADA NR. 1, Nr. 12 BIS. De pe aceleași site-uri specializate aflăm că această companie a fost creată în 2013 și nu are nici un angajat. Nu este indicat nici domeniul de activitate.
Noi însă, am verificat ce se află pe adresa juridică a companiei și am aflat că este vorba despre o pensiune, situată în zona turistică din județul Neamț – Zimbrii Ceahlăului.
Pe site-ul pensiunii aflăm că aceasta are 4 camere cu paturi matrimoniale și băi proprii. Trei dintre camere au balcoane/terase, dar și 2 terase comune pentru a admira peisajul, relaxare și servirea cafelei. Pensiunea are un șemineu și televizor în spațiul comun, internet. Clienții au acces la o bucătărie dotată cu plită electrică, cuptor electric, hotă, combină frigorifică și spații de depozitare pentru alimente.
Pensiunea dispune de locuri de parcare pentru clienți.
Potrivit unor surse demne de încredere, președintele Maia Sandu a vizitat pensiunea din județul Neamț, care îi aparține familiei Nemerenco. Am căutat informații pe pagina de Facebook a șefei statului și am depistat că la începutul lui 2020, după ce a cedat Guvernul, Maia Sandu a mers într-o vacanță, la munte, de unde a postat o fotografie. În presă ea a anunțat că a fost la odihnă “în munții Ceahlăului”. Întîmplător sau nu, pensiunea familiei Nemerenco se numește “Zimbrii Ceahlăului”.
Cunoscătorii județului Neamț din România imediat vor recunoaște peisajul. Este vorba despre Parcul Național Ceahlău din județul Neamț.
Și Ala Nemerenco a recunoscut, indirect, legăturile sale cu localitatea Crăcăoani.
“La o primărie într-un sătuc frumos de munte am votat 5 români cu drept de vot, iar o româncuță ageră și mică avea grija unde aplicăm ștampiluța. Cu noi 6 România e mai bogată! … Iar în jur tablouri de poveste scrise cu promoroacă”, scria Ala Nemerenco pe 24 noiembrie 2019. Mesajul Alei Nemerenco ne duce la gîndul că ea are și viză de domiciliu în această localitate din România, deci dispune de imobil unde este înregistrată.
Un alt document, care demonstrează faptul că familia Nemerenco are proprietăți în județul Neamț este o autorizație de vînzare a unui extravilan, obținută de fiul consilierului prezidențial, în iunie 2020.
Averea ascunsă de Ala Nemerenco nu se află doar peste Prut. Căutările noastre ne-au adus tocmai în Malta, acolo unde fiul său, Ion Nemerenco, are înregistrată o companie offshore, cu niște conexiuni directe cu firma din România.
Amintim că presa a mai scris despre neconcordanțe în declarațiile de avere ale consilierului prezidențial pe Sănătate, Ala Nemerenco. Potrivit ultimelor informații, prezentate de Nemerenco, familia sa nu deține nici un imobil, nici un spațiu de locuit. Totodată, dacă acum 3 ani Ala Nemerenco, în calitate de consilier municipal, declara 7 conturi bancare, ajunsă în funcția de consilier prezidențial aceasta indică doară 2 conturi. Ala Nemerenco nu a indicat în declarațiile sale de venit că familia sa ar deține vreo cotă-parte în companii din Moldova sau de peste hotare.
În ultimele zile, numele Alei Nemerenco figurează într-un scandal de proporții. Sfetnicul Maiei Sandu este acuzată că ar fi obținut ilegal o diplomă de master.