Noi, locuitorii Moldovei, aşteptăm mană cerească de la politicieni şi guvernanţi. Dacă poate dinspre ei va sări vre-un iepure vom avea noroc. Dar trebuie să creăm un sistem, care să genereze mereu energii sănătoase, pozitive, capabile să ţină sub control climatul din societate,să exercite presiune asupra partidelor politice, parlamentului, guvernului, liderilor sindicali şi sistemului juridic. Se spune că un popor are aşa guvernanţi pe care îi merită. Dacă avem aşa guvernanţi îi merităm, fiindcă noi înşine, societatea are multe metehne. Vreau să pun mare accent pe metehne, avem foarte multe, care ne alterează optica, ne încurcă să ne dezvoltăm mai rapid. Noi împreună cu guvernanţii, care sînt ca şi noi toţi din sînul societăţii,formăm energetica negativă. Energiile negative se structurează în cumătrism, scheme de corupţie, structuri criminale, generează neîncredere în oameni. Spre deosebire de alte vieţuitoare, care tot trăiesc în comunităţi, aşa ca albinele, furnicile, noi oamenii ne distrugem mediul în care trăim şi semenii din cauza egoismului şi individualismului. Cum am putea face să fim ca albinele,care fără a învăţa educaţia civică, se organizează mult mai armonios decît noi oamenii?

O societate, spunea încă 2500 ani în urmă marele Confucius, poate fi schimbată prin educaţie. Dar ce fel de educaţie ? Noi totuşi avem o mulţime de universităţi, colegii, marea majoritate a copiilor sînt şcolarizaţi, politicienii transpiră, educîndu-ne, dar treaba nu merge. Evident că matematica nu poate oferi vre-o formulă, care să înlăture viciile din societate, nici gramatica, nici chiar internetul. Atunci ce fel de educaţie ne trebuie ?

Poieţii, scriitorii şi alţi oameni de cultură,mai sensibili, plîng că nu-i armonie şi dragoste dintre oameni. În Biblie scrie: „Dumnezeu este iubire”. Dar politeţea, diplomaţia, empatia, compasiunea, colegialitatea, discreţia, toleranţa, dragostea de sine, de oameni, de ţară, natură nu sînt oare forme ale iubirii? Cum să facem să-l aducem pe Dumnezeu printre noi? De ce am permis egoismului şi individualismului din noi să se dezvolte ca să ajungem la diavolism, la oligarhizare, care ne distruge? De ce fel de educaţie avem nevoie ca să însuşim, să posedăm acele forme ale iubirii?

În instituţiile de învăţămînt se face învăţare şi instruire. Nu poţi zice despre un chimist, de exemplu, că este bine educat, doar fiindcă a absolvit cu succes facultatea respectivă. Educaţia bună, în sensul formării atitudinilor pozitive faţă de cei din jur, societate, natură se face în familie. Reiese că ministerul de resort poartă denumirea frumoasă de minister al educaţiei, iar părinţii ca actori principali se află practic în afara sistemului educaţional. La 7 ani, cînd vine la şcoală, copilul are deja formate atitudini, montări, tendinţe pozitive sau negative. Iată aici, în opinia mea, avem I mare breşă. Odată cimentate în programele comportamentale, montările, atitudinile pot suferi schimbări neesenţiale, de aceia educaţia în şcoală mare pondere n-are, mai ales că se face fugitiv şi formal.

Problema schimbării societăţii prin educaţie evident trebuie rezolvată la începutul începuturilor - educaţia viitorului cetăţean chiar de la naştere. În realitate ce se întîmplă?

Fiecare individ în parte se bucură sau nu de educaţie bună, care de fapt este o valoare, un bun social. O bună educaţie este o sinteză, un concentrat pozitiv de experienţă socială. De bunurile sociale trebuie să se bucure toţi. Deci unii indivizi încă de la naştere, cînd sînt încă inconştienţi, au zero experienţă de viaţă, se bucură de acest bun social, alţii nu. Dar ce se întîmplă cu indivizii care n-au avut noroc dintr-un motiv sau altul de educaţie bună? Evident ei dezvoltă energii negative, care fac probleme societăţii, pun societatea la cheltuială pentru poliţie, penitenciare, justiţie nebuloasă, trag societatea în jos.

În cartea sa „Despre libertate” John Stuart Mill scria: „ Nu se recunoaşte încă faptul că a aduce pe lume un copil, atunci cînd lipseşte o bună perspectivă de a putea asigura nu numai hrana pentru trupul lui, ci şi instrucţii şi pregătire pentru spiritul lui, este un delict moral atît împotriva nefericitului vlăstar, cît şi împotriva societăţii”.Iată ce spunea şi scriitorul, filosoful englez Wiliam Goodvin încă 200 ani în urmă:” Răul este un fenomen social. Copilul de la naştere are porniri bune, societatea îl face rău”. Societatea care se respectă şi are grijă de perspectivele sale de viitor trebuie, în opinia mea, să întreprindă ceva, să i-a în calcul acest fenomen.

Drept măsură de prevenire şi combatere a fenomenului social negativ menţionat mai sus propun PEDAGOGIZAREA PĂRINŢILOR în mod obligatoriu, fiindcă vîrsta timpurie este PERIOADA DE AUR din viaţa omului. La întrebarea mea, dacă ar dori să cunoască mai multe despre aceia cum mai bine sa-şi educe copiii, marea majoritate a părinţilor cu copii mici au răspuns afirmativ. Deci, părinţii copiilor mici, viitorii părinţi, tutelarii trebuie să frecventeze cursuri de formare timp de 2-3 săptămîni.

Copiii au nevoie de atenţie, afecţiune, dragoste. Un copil iubit şi încurajat va fi la maturitate o persoană recunoscătoare, o persoană de succes indiferent ce profesie va îmbrăţişa. Dragostea este o artă ce poate fi învăţată şi perfecţionată. Rolul de părinte este un rol social, care din perspectiva copilului şi societăţii este foarte important să fie jucat la nivel înalt.

În plan tehnic cursurile pot fi organizate periodic în şcoli seara, cînd sălile de clasă sînt libere. Vor preda la cursuri pedagogi din şcoală, special formaţi.

Problema mentalităţii din cauza căreia suferim, în opinia mea, poate fi rezolvată în mare măsură. Mentalitatea este o valoare foarte şi foarte complexă, structurată, cu multe ramificaţii interdependente. Orice structură are un început,un fundament. Consider că fundamentul mentalităţii îşi are rădăcinile în comunicare, în faptul că omul este o fiinţă socială. Acest fundament este consistenţa ETICĂ. Dacă societatea noastră ar cunoaşte mai bine termenii etici, am fi într-o situaţie mai bună din punct de vedere al psihologic, politic, financiar etc.

Consistenţa etică reglementează relaţiile între oameni, determină rolurile sociale,climatul social. Esenţa eticii este dragostea faţă de cei apropiaţi, de semeni, ţară, natură. Grilele etice îl înnobilează pe om. Închipuiţi-vă ce relaţii pot fi într-o societate de oameni elevaţi. În calitatea relaţiilor om-om, om-societate se ascunde o forţă uriaşă. Mult pleda pentru etică regretatul poet Dumitru Matcovschi. Ce ţară dezvoltată este Japonia şi ei, japonezii nu ignoră acest lucru – la ei se predă etica în şcoală. La noi în societate nici nu se pomeneşte, şiretlicul constînd în faptul că etica este ca un spirit necontrolabil, imposibil de contabilizat, fiindcă etica are influenţe, deşi puternice,dar indirecte asupra aspectelor: politic,economic, cultural etc. Iată în ignorarea acestui potenţial eu văd a II-a mare breşă în educaţia noilor generaţii.

Apreciez alfabetizarea etică –a III-a alfabetizareca fiind mai importantă decît primele două, deoarece avem nevoie în primul rînd de oameni buni, oneşti cu sentimentul civic dezvoltat, responsabili, nu doar deştepţi.

Pînă acuma învăţămîntul obligatoriu al copilului în şcoală, pentru probabilele necesităţi ale economiei, punea accent pe exersarea intelectuală, crezîndu-se că anume aşa poate fi formată o personalitate armonioasă, capabilă să satisfacă nevoile sale şi ale economiei statului. Dar de ce am ajuns la disensiuni, la criza valorilor?

Din punctul meu de vedere, şcoala trebuie să se întoarcă cu faţa spre personalitatea elevului. Consider că în şcoală trebuie predată etica, că etica trebuie să devină obiectul principal în şcoală, nu matematica, nici informatica, nici chiar limba. În şcoală accentul trebuie strămutat de pe însuşirea obiectelor de studiu pe dezvoltarea personalităţii elevului, pe dezvoltarea”Ego”-lui personal, pe dezvoltarea caracterului lui, fiindcă anume caracterul determină soarta omului. Obiectele de studiu din şcoală trebuie să fie nu un scop ci un mijloc în dezvoltarea caracterului copilului.

Doar simpla conştientizare a termenilor etici ” alungă” complexele şi prejudecăţile. Omul liber, lăuntric devine liber cu adevărat, are gîndire liberă. Noi avem nevoie de oameni cu gîndire liberă. Obiectele de studiu îl ajută pe elev să înţeleagă lumea cifrelor, aştrilor, anatomia broaştei, etc,dar numai etica îl ajută să se cunoască pe sine însuşi („Măreţia omului apare atunci cînd se începe să se vadă aşa cum este” Alfred Adler), să-şi stăpînească mai bine gîndurile şi emoţiile ( „Omul cel mai puternic este cel care îşi este propriul stăpîn” (Seneca). să-i înţeleagă mai bine pe alţii. În genere socot că obiectivul principal în educaţie rezultă din faptul că omul este o fiinţă socială. Pe viitor tînărul va fi nevoit să conlucreze cu oamenii,să activeze pentru oameni, să joace diverse roluri sociale. Deci obiectivul principal este de a dezvolta la tineri abilităţi de comunicare, toleranţa, empatie, flexibilitate.

Nici unul din obiectele de studiu din şcoală nu poate oferi principii,cunoştinţe,care să intre aşa de organic în personalitatea omului ca cunoştinţele din etică. Mai bine zis personalitatea omului e ţesută din principii de viaţă, atitudini, valorile etice sînt valori universale.

Etica vizează atitudinile, deci implică foarte mult sfera emoţională. Găsesc că ignorarea importanţei sferei emoţionale de către sistemul de învăţămînt de astăzi îl face neeficient, elevii neavînd posibilităţi de dezvoltare armonioasă. Anume predarea eticii va favoriza dezvoltarea la copii a inteligenţei emoţionale, care stă la baza formării caracterului, developării „eu”-lui propriu. Un copil bine educat acasă şi înarmat la şcoală cu cunoştinţe - instrumente din etică va căuta să se afirme nu prin boroboaţe, ci pe tărîmuri mai înalte - activităţi intelectuale,de creaţie, inventică, lecturare. Astfel putem creşte potenţialul intelectual al ţării.

Trăsăturile psihice-flerul, perspicacitatea, abilităţile de comunicare, flexibilitatea ş.a se dezvoltă accelerat în combinaţie cu dezvoltarea etică a responsabilităţii, recunoştinţei,stimei faţă de oameni, toleranţei etc. Dezvoltarea etică şi psihică îl ajută pe tînăr mai repede să cunoască realitatea, deci mai uşor să se maturizeze,să se afirme şi să-şi găsească locul în viaţă.

După părerea mea, orele de etică în şcoală trebuie predate de către diriginţi, fiindcă dirigintele cunoaşte mai bine elevii din clasă decît ceilalţi profesori. Lucrînd în şcoli, am observat că personalitatea dirigintelui pune o amprentă puternică asupra caracterului elevilor săi. Aş zice că dirigintele este al treilea părinte. Pentru a preda etica diriginţii trebuie să frecventeze cursuri speciale,de formare.

La adunările periodice de părinţi aceştia trebuie să completeze teste elaborate de specialişti pentru a developa dinamica dezvoltării caracterului copilului: test pentru determinarea parametrilor agresivității, test pentru parametrii închiderii în sine, test pentru parametrii respectului faţă de oameni, respectului de sine și o mulțime altele. Părinții i-ar înțelege mai bine pe copiii lor, ar intra în lumea lor. Ar fi o colaborare de o calitate mult mai bună, mai strînsă între școală și familie.

Societatea trebuie să se întoarcă cu faţa spe noile generaţii. În opinia mea la noi oamenii sînt indiferenţi faţă de semeni,comunitate, ţară, natură, fiindcă faţă de ei în perioada de formare s-a manifestat indiferenţa. Numai ţinînd cont de ceilalţi putem izbuti. Didro considera că fericirea adevărată constă în a face fericiţi cît mai mulţi oameni.

Aşadar, consider eu, cîteva manuale pentru părinţi şi diriginţi ar schimba cu mult societatea noastră. Dacă nu avem bogăţii subterane, surse energetice - să folosim forţa cuvîntului. „Cuvîntul hrăneşte mai mult decît pîinea”- spunea Ioan Gură de Aur.

Aşa cred eu, am putea fundamenta o construcţie psihologico- spirituală, capabilă să distrugă metehnele şi corupţia de la miez, să ţină sub control climatul din societate.

Nicolai TOPOR,
fost profesor