AU AVUT O VACANŢĂ DE VIS PE LITORAL, ÎN CADRUL UNUI PROIECT SOCIAL, LA INIŢIATIVA PRIM-MINISTRULUI

Prima vacanţă la mare le-a adus emoţii de nedescris celor 25 de copii din familii nevoiaşe, care au fost selectaţi în cadrul unui proiect social. Povestea lor este redată într-un filmuleţ realizat de organizatori, transmite Moldpres cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

Still1112_00013 copy.jpg

 

Still1112_00004 copy.jpg

Still1112_00016 copy.jpg

Still1112_00019 copy.jpg

Still1112_00022 copy.jpg

Înainte de plecare, copiii spuneau că niciodată nu au văzut marea. Ajunşi la destinaţie, în Turcia, ei au trăit o adevărată poveste: s-au plimbat cu vaporul pe mare, au participat la ateliere de artă a picturii pe corp, de modelare cu pastă polimerică, şi-au etalat abilităţile la competiţii sportive şi chiar în arta culinară - preparînd pizza, care a fost dată la cuptor, după care le-a fost servită la cină.

În fiecare zi micuţii au avut parte de distracţii, sub îndrumarea unor animatori. Ei au mers şi în excursii de neuitat – la Delfinariu şi la cel mai mare Acvariu din Turcia, unde au văzut diverse specii de peşti şi reptile. Vacanţa a fost memorabilă şi pentru două fetiţe care au împlinit acolo vîrsta de 10 ani. Organizatorii au ţinut să le pregătească torturi de ziua lor.

Cei 25 de copii au petrecut opt zile pe plaja din Marmaris, provincia Muğla din Turcia. Ei au fost selectaţi din toate zonele ţării cu sprijinul Asociaţiei Obşteşti „Concordia Moldova - Proiecte Sociale”.

Guvernul Republicii Moldova aduce mulţumiri partenerilor care au contribuit la organizarea vacanţei pentru cei 25 de copii din familii defavorizate: Ambasada Turciei în Republica Moldoca, Compania Turkish Airlines, Compania Tandem Aero, Consulatul R. Moldova în Istanbul, Asociaţia Obştească „Concordia Moldova”, CRIS ÎS ”REGISTRU”, Departamentul Poliţiei de Frontieră, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Centru Medical „Galaxia” şi Compania de Asigurări „GRAWE CARAT”.