Atacul asupra Slaviansk: Rusia se confrunta cu dificultati semnificative – ISW

Pînă în prezent, trupele ruse au făcut puţine progrese la Nord de Slaviansk. Acest lucru a fost  declarat  de Institutul American pentru Studii de Război (ISW). „Încercarile Rusiei de a ataca Sloviansk vor fi probabil îngreunate de rîul Seversky Doneţ, pe care trebuie să-l traverseze cu succes la Nord (lîngă Svyatogorsk-Tetyanivka) şi la Est (lîngă Raigorodko) de Slovyansk”, au spus cei de la ISW. Încercările anterioare ale Rusiei de a forţa Seversky Doneţ s-au terminat prost, dar acum debitul rîului s-a micşorat din cauza căldurii.

Raportul mai precizează că Rusia continuă să încerce să împingă trupele ucrainene din Severodoneţk sub acoperirea focului de artilerie grea. Zonele rezidenţiale ale oraşului sunt sub control rusesc, dar Forţele Armate ţin apărarea în zona industrială sub foc constant de artilerie şi aerian. În mod similar, trupele ruseşti avansează în direcţia Bakhmut, înregistrînd succese parţiale în aşezările Komyshuvakha şi Rota.