ATAC CU DRONE ASUPRA UCRAINEI

Kievul anunță că a doborît 34 din cele 35 de drone lansate de Rusia

Rusia a lansat un nou val de drone Shahed asupra Ucrainei noaptea trecută, anunță autoritățile de la Kiev, precizînd că au doborît 34 din cele 35 de aparate fără pilot.

Atacurile au avut loc „în valuri” în cursul nopţii şi au provenit din Chauda (în Crimeea ocupată), Primorsko-Akhtarsk (pe ţărmul estic al Mării Azov), precum şi din Kursk, un oraş rusesc apropiat de frontiera de nord a Ucrainei, au scris forţele aeriene ucrainene pe serviciul de mesagerie Telegram, potrivit AFP, preluată de News.ro.

34 din cele 35 de drone au fost doborîte, a precizat sursa, care nu a raportat victime sau pagube.

Rusia lansează atacuri cu drone şi rachete împotriva Ucrainei aproape în fiecare noapte.

Kievul acuză Kremlinul că urmăreşte să terorizeze populaţia civilă şi să distrugă infrastructura sa energetică pentru ca, aşa cum a făcut iarna trecută, să arunce populaţia în întuneric şi frig.

De atunci, Kievul şi-a întărit sistemele de apărare aeriană cu arme occidentale care pot distruge majoritatea dronelor sau rachetelor explozive trimise de Rusia.

Iarna trecută, în aceeaşi perioadă, milioane de oameni rămăseseră deja fără energie electrică în plin val de frig, lucru pe care Ucraina vrea să îl evite cu orice preţ anul acesta.

Sursa: digi24.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40