Apărarea rusă a doborît 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat Vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters, potrivit News.Ro.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu sunt victime sau pagube, dar a precizat că serviciile de urgenţă examinează zona în care au căzut fragmente de drone.
Majoritatea dronelor au fost doborîte în regiunile Sud-vestice ale Rusiei, inclusiv 31 în regiunea Briansk, de la graniţa cu Ucraina.
Agenţia federală de aviaţie, Rosaviaţia, a ordonat suspendarea temporară a operaţiunilor la două aeroporturi din apropierea capitalei, Domodedovo şi Jukovski, dar serviciile au fost reluate ulterior. De asemenea, operaţiunile au fost întrerupte mult după miezul nopţii la un al treilea aeroport din Moscova, Vnukovo, înainte de a fi reluate dimineaţa.
Ucraina nu a făcut nici un comentariu imediat cu privire la atacuri. Kievul afirmă că atacurile sale din Rusia sunt necesare pentru a distruge infrastructura esenţială pentru eforturile Moscovei în războiul împotriva sa, care se află acum în al patrulea an.










