Anturajul lui Navalnîi acuză autorităţile că îi ascund corpul pentru a-i acoperi pe ucigaşi

Apropiaţii lui Aleksei Navalnîi au calificat Sîmbătă drept ''ucigaşe'' autorităţile ruse care încearcă ''să-şi acopere urmele'' refuzînd să le predea corpul, Kremlinul păstrînd tăcerea, în pofida acuzaţiilor Occidentului şi a adunărilor de omagiere a opozantului, relatează France Presse.

În pofida represiunii severe şi a avertismentelor, sute de ruşi au participat la mici adunări Sîmbătă în mai multe oraşe pentru a-şi aduce omagiul celebrului critic la adresa Kremlinului, decedat subit în ajun, la 47 de ani, într-o închisoare din regiunea arctică rusă. De Vineri, Poliţia a arestat 231 de persoane în cursul acestor evenimente, potrivit ONG specializat, OVD-Info.

Autorităţile sunt în stare de alertă, cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale la care Putin ar urma să fie reconfirmat în funcţie, în absenţa oricărei opoziţii.

Echipa lui Aleksei Navalnîi a afirmat că autorităţile refuză să-i predea mamei acestuia trupul disidentului, argumentînd că motivul decesului său nu a fost încă stabilit.
"Este evident că ucigaşii vor să-şi acopere urmele. De aceea nu predau corpul lui Aleksei şi îl ascund chiar şi mamei sale", a scris aceasta pe Telegram.

Avocatul opozantului, venit să-i vadă pe anchetatori, a fost informat că "un nou examen histologic fusese efectuat" şi că rezultatele "ar urma să fie cunoscute săptămîna viitoare", a transmis purtătoarea de cuvînt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş.

"Este evident că ei mint şi că fac tot posibilul pentru a nu preda corpul", a adăugat ea.

Purtătoarea de cuvînt a indicat, într-o înregistrare video online, că mama opozantului, Liudmila Navalnaia, s-a deplasat Sîmbătă, împreună cu un avocat, în colonia penitenciară IK-3, în regiunea arctică Iamal, şi că "un document oficial" i-a fost predat, confirmînd decesul.

"Aleksei Navalnîi a fost ucis", a declarat Kira Iarmîş, care se exilase, la fel ca numeroşi alţi opozanţi, pentru a scăpa de închisoare. "Moartea sa a intervenit în 16 Februarie la ora locală 14:17 (09:17 GMT), potrivit documentului oficial.

Autorităţile carcerale ruseşti anunţaseră Vineri, printr-un comunicat lapidar, că celebrul militant, întemniţat de trei ani, a murit în colonia penitenciară, unde executa o pedeapsă de 19 ani de detenţie.

Navalnîi, 47 de ani, cu sănătatea şubrezită de o otrăvire cu agent neurotoxic şi condiţiile de încarcerare, s-ar fi "simţit rău după o plimbare" şi şi-ar "pierdut cunoştinţa", au explicat acestea. Ele au asigurat că s-a făcut totul pentru a-l reanima şi cauzele decesului sunt în curs "de a fi stabilite".

Nici un amănunt nu s-a aflat de atunci, iar Vladimir Putin nu a spus un cuvînt despre dispariţia acestei personalităţi politice majore, deces care intervine cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale din 15-17 Martie, care urmează să-l reconfirme în funcţie pe actualul şef al statului, în absenţa oricărei opoziţii.

Aceasta a fost decimată de represiune, în special după invazia Kremlinului în Ucraina cu doi ani în urmă.

Ţările occidentale au denunţat într-un singur glas "responsabilitatea" regimului rus.

Preşedintele american, Joe Biden, "scandalizat", l-a acuzat pe omologul său rus că este "responsabil" de moartea lui Navalnîi. Un mesaj similar a fost transmis de foarte mulţi lideri occidentali. Acuzaţii pe care Kremlinul le-a calificat Vineri drept "absolut inacceptabile".
Vladimir Putin rămîne tăcut, deşi a fost informat, după cum a declarat purtătorul său de cuvînt Dmitri Peskov. Putin a apărut Sîmbătă la televiziune în timpul unui eveniment al grupului Gazprom.

Aliat al Kremlinului, Ministerul chinez de Externe, în schimb, nu a comentat această "afacere internă a Rusiei".

Dacă autorităţile ruse păstrează tăcerea asupra circumstanţelor morţii opozantului şi dacă media de stat abia dacă evocă decesul său, ele au avertizat în schimb populaţia împotriva oricărei manifestaţii.

În pofida arestărilor, ruşii defilau Sîmbătă în mai multe oraşe pentru a depune flori, în special la monumente ridicate în memoria disidenţilor, victimelor represiunilor politice din epoca sovietică.

Sîmbătă, la amiază, în jur de 40 de moscoviţi fuseseră arestaţi de Poliţie, în cursul unei adunări lîngă un monument în memoria victimelor represiunilor sovietice, a indicat media independentă rusă Sota.

La scurt timp după aceasta, jurnalişti de la AFP au asistat la o nouă arestare. Dar la începutul după-amiezii, alte persoane, sub înaltă supraveghere poliţienească, se apropiau de monument şi depuneau flori şi mesaje.

"Nu abandonaţi!", "Nu vom uita niciodată, nu ne vom preda niciodată, Rusia va fi liberă!", se putea citi pe foi de hîrtie strecurate printre flori la baza "zidului de doliu", în apropie de bulevardul Saharov, loc tradiţional de adunare a opoziţiei şi arteră purtînd numele unui celebru disident sovietic.

Aleksei Navalnîi executa o pedeapsă de 19 ani pentru "extremism" într-o colonie penitenciară izolată din Arctica în condiţii foarte dificile. Procesele care i-au fost intentate fuseseră denunţate pe larg ca fiind orchestrate de autorităţi pentru a-l pedepsi pentru opoziţia sa faţă de Vladimir Putin.

Opozantul participase Joi, printr-o legătură video, la două audieri în faţa unui Tribunal din regiunea Vladimir şi nu se plînsese de probleme de sănătate, potrivit agenţiei de presă oficiale RIA Novosti.

Într-un mesaj Facebook, citat de publicaţia independentă Novaia Gazeta, mama sa a declarat că şi-a văzut fiul Luni "în stare bună a sănătăţii şi jovial".

Dispariţia sa privează de o figură proeminentă o opoziţie vlăguită de ani de represiune.
Închisoarea nu îi afectase hotărîrea lui Aleksei Navalnîi. În cursul audierilor în timpul proceselor sale şi în mesaje difuzate prin intermediul echipei sale, el nu a încetat să-l critice pe Vladimir Putin.

În procesul său pentru "extremism", el criticase "războiul cel mai stupid şi cel mai lipsit de sens din secolul XXI", referindu-se la invazia rusă în Ucraina declanşată la 24 Februarie 2022.

Într-un mesaj difuzat de echipa sa la 1 Februarie, opozantul invitase la manifestaţii peste tot în Rusia în timpul alegerilor prezidenţiale.

Numeroşi opozanţi au fost încarceraţi sau determinaţi să plece în exil în ultimii ani, iar represiunea s-a accentuat din 2022.

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
01.12.24 - 15:12
02.12.24 - 14:59
03.12.24 - 00:51
03.12.24 - 00:59
03.12.24 - 00:53
02.12.24 - 15:12
04.12.24 - 00:32
03.12.24 - 00:55
01.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:57
02.12.24 - 15:11
05.12.24 - 00:19