Antony J. Blinken: Republica Moldova merita gratitudinea comunitatii internationale

Republica Moldova merită gratitudinea comunităţii internaţionale pentru implicarea imediată în gestionarea crizei refugiaţilor care fug din calea războiului din Ucraina, de aceea Administraţia Biden va oferi 2,7 miliarde de dolari susţinere financiară pentru asistenţă umanitară, de care va beneficia şi Moldova, a declarat Secretarul de Stat al SUA, Antony J. Blinken, în cadrul conferinţei de presă susţinută împreună cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, după întîlnirea avută astăzi la Chişinău, transmite MOLDPRES.
„Ţările au dreptul să-şi aleagă viitorul, iar Republica Moldova a ales calea democraţiei şi apropierea de instituţiile europene şi noi apreciem acest lucru. Comunitatea internaţională are misiunea să susţină Republica Moldova”, a spus oficialul american.
De asemenea, şeful diplomaţiei americane a spus că vor fi sprijinite negocierile privind regiunea transnistreană şi găsirea unor soluţii care să garanteze independenţa Republicii Moldova şi un statut special regiunii.
Referindu-se la cererea depusă de ţara noastră pentru aderarea la Uniunea Europeană, Antony J. Blinken a relevat că SUA sprijină aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi susţine tot ce s-a făcut pînă acum. „Aplaudăm această aspiraţie şi vom ajuta cu expertiza necesară, inclusiv în ceea ce ţine de independenţa energetică, factor foarte important ca un stat să fie cu adevărat independent. Am văzut ce se poate întîmpla cînd un stat se bizuie doar pe o sursă, de aceea vom ajuta Moldova să consolideze acest sector”, a subliniat sursa citată.
La rîndul său, Maia Sandu a mulţumit Statelor Unite care în cele trei decenii de independenţă a oferit ţării noastre asistenţă de peste 1,7 miliarde de dolari. „Ne-aţi susţinut ca stat, ne-aţi susţinut rezilienţa, competitivitatea, avansarea pe calea democraţiei, unde fiecare om poate gîndi liber. Mi-aş fi dorit să ne întîlnim în timp de pace, ca să vorbim despre calea parcursă şi planurile de viitor în relaţiile noastre, însă, din păcate, ziua de 24 Februarie ne-a dat peste cap planurile”, a remarcat şefa statului.
„Moldova a întins prima o mînă de ajutor refugiaţilor din Ucraina, mare parte femei şi copii. Structuri guvernamentale, serviciile de forţă, societatea civilă, mii de voluntari şi cetăţeni acordă ajutor oamenilor care fug din calea războiului. Avem obligaţia morală să ajutăm şi o vom face cît ne vor ţine puterile”, a declarat preşedinta.
Maia Sandu a mai spus că vom putea ajuta mai mult doar cu eforturile comune ale partenerilor, precum şi a unei expertize a specialiştilor internaţionali care au experienţă în gestionarea crizelor de refugiaţi. „Sper ca turneul pe care îl întreprindeţi în regiune va contribui, împreună cu vizitele altor oficiali, la stabilirea păcii”, a conchis preşedinta Republicii Moldova.
Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Antony J. Blinken, efectuează o vizită la Chișinău în cadrul unui turneu european în șase țări. Agenda discuțiilor a inclus sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru eforturile țării noastre de a oferi asistență refugiaților ucraineni ca urmare a războiului din țara vecină, precum și susținerea de către partenerii americani a proceselor democratice, a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.












