Antonio Guterres somează Israelul să oprească loviturile aeriene lansate în Siria

Atacurile aeriene lansate de Israel asupra Siriei sunt încălcări ale suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale ţării şi "trebuie să înceteze", a declarat, Joi, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, relatează Reuters.

După o ofensivă fulgerătoare a rebelilor care a condus la înlăturarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad la începutul acestei luni, Israelul a lansat sute de lovituri aeriene asupra Siriei, despre care afirmă că vizează distrugerea armelor strategice şi a infrastructurii militare.

"Suveranitatea, unitatea teritorială şi integritatea Siriei trebuie să fie pe deplin restabilite, şi toate actele de agresiune trebuie să se încheie imediat", le-a spus Guterres jurnaliştilor.

Trupele israeliene au pătruns, de asemenea, într-o zonă demilitarizată între Siria şi Înălţimile Golan ocupate de Israel - zonă creată după războiul arabo-israelian din 1973 - în care patrulează forţe ONU de menţinere a păcii.

Oficialii israelieni au descris această decizie ca fiind o măsură limitată şi temporară pentru a asigura securitatea graniţelor Israelului, însă nu au oferit nici o informaţie cu privire la momentul în care trupele ar putea fi retrase.

"Permiteţi-mi să fiu clar: nu ar trebui să existe forţe militare în zona de separare, altele decît trupele de menţinere a păcii ale ONU. Israelul şi Siria trebuie să respecte termenii Acordului de Retragere a Forţelor din 1974, care rămîne pe deplin în vigoare", a mai spus Guterres.

El a afirmat că ONU se concentrează pe facilitarea unei tranziţii politice "incluzive, credibile şi paşnice" în Siria şi pe obţinerea de ajutoare pentru a combate una dintre cele mai mari crize umanitare din lume.

"Acesta este un moment decisiv, un moment de speranţă şi istorie, dar şi unul de mare incertitudine", a mai spus el.

Unii actori ar putea încerca să exploateze situaţia pentru propriile lor scopuri, a spus Guterres.
"Însă este obligaţia comunităţii internaţionale să fie alături de poporul Siriei care a suferit atît de mult. Viitorul Siriei trebuie să fie modelat de poporul său, pentru poporul său, cu sprijinul nostru, al tuturor", a adăugat el.

 

01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 00:24
03.12.24 - 01:00
06.12.24 - 16:26
05.12.24 - 15:13
05.12.24 - 15:15
03.12.24 - 00:51
06.12.24 - 16:24
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12