ANSA VINE CU RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA GRIPEI AVIARE

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a venit cu recomandări populației, odată cu migrarea și staționarea păsărilor sălbatice, în urma cărora poate apărea riscul contaminării cu Gripă aviară.

Conform specialiștilor, virusul Gripei aviare se transmite de la păsările migratoare, păsările bolnave, cadavrele, secrețiile și excrețiile păsărilor infectate, apă, furaje, echipamente, adăposturile și mijloacele de transport care au fost în contact cu virusul.

Pentru prevenirea apariției gripei aviare, crescătorii și deținătorii de păsări (gospodării ale populației) sînt obligați să ia o serie de măsuri de biosecuritate: păsările vor fi menținute în interiorul curților, fără a fi lăsate libere în afara acestora; interzicerea adăpării păsărilor domestice din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice; se interzice accesul păsărilor domestice, în special al rațelor și gîștelor, la luciuri de apă, lacuri, bălți, rîuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală; prevenirea contactului cu mamiferele, inclusiv animale de companie; toate cazurile de suspiciune, morbiditate și mortalitate a păsărilor domestice sau sălbatice trebuie să fie anunțate medicului veterinar sau administrației publice locale etc.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor acordă despăgubiri proprietarilor ale căror păsări au fost nimicite din cauza gripei aviare.

În prezent, sînt confirmate trei focare de gripă aviară pe teritoriul Republicii Moldova în fauna sălbatică, la cadavre de lebede depistate în proximitatea bazinelor acvatice din localitățile Cubolta, raionul Sîngerei, Țîghira, Ungheni, Moara de Piatră, Drochia.

Sursa: Moldpres