AMBASADORUL BELGIEI CONSIDERA CA R. MOLDOVA ARE UN POTENTIAL MARE DE INVESTITII

Republica Moldova este o ţară mică, dar cu un potenţial destul de mare de investiţii. Pentru aceasta însă este necesară stabilitatea politică, combaterea corupţiei şi a birocraţiei. O declaraţie în acest sens a fost făcută pe 10 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, de ambasadorul Belgiei în R. Moldova şi România, Philippe Beke.
Philippe Beke, care se află la sfîrşit de mandat, a afirmat că cea mai importantă resursă a ţării noastre o reprezintă oamenii, iar statul trebuie să îi asigure cu locuri de muncă şi să împiedice procesul de migraţiune, întrucît „nu poţi avea o economie dezvoltată, fără o societate civilă consolidată”.
Referitor la procesul de integrare europeană, Beke a menţionat că Regatul Belgiei susţine parcursul european al Republicii Moldova, dar şi reformele din sistemul judecătoresc.
„Sectorul justiţiei necesită reforme, în special în domeniul transparenţei, iar investigaţiile asupra celor trei bănci devalizate trebuie să ajungă la un final”, a precizat Beke.
Excelenţa Sa a mai menţionat că cele mai multe investiţii belgiene în R. Moldova sînt efectuate în sectorul agricol şi că produsele noastre sînt bune pentru export, „doar că este nevoie de ajustat cadrul legislativ existent în acest domeniu cu cel din UE”.
În Republica Moldova sînt înregistrate 44 de întreprinderi moldo-belgiene, care au dus la crearea a peste 2500 de locuri de muncă.












