AM PRIMIT LA REDACŢIE

Semnarea acordului este o greşeală istorică cu riscuri enorme pentru Moldova de ordin economic, social, teritorial
Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a susţinut astăzi un briefing în cadrul căruia a menţionat că evenimentul de astăzi - semnarea Acordului de Asociere cu UE - va intra în istoria modernă a RM de rînd cu aşa evenimente nefaste pentru Moldova cum ar fi: declanşarea războiului de pe Nistru în anul 1992, ratarea posibilităţii de a reintegra ţara în anul 2003 ş.a.
Socialiştii au sensibilizat guvernarea prin toate mijloacele democratice posibilie: au organizat şi susţinut organizarea referendumurilor locale, au cerut desfăşurarea Referendumului naţional, au organizat proteste paşnice, au dorit să instaleze un orăşel de corturi informative în faţa celor mai importante clădiri ale statului, au colectat peste 1 mln. de semnături în favoarea Uniunii Vamale. Însă actuala conducere a continuat să meargă pe calea semnării acordului.
„Semnarea Acordului de Asociere cu UE va avea pentru Moldova un impact negativ economic, teritorial şi social”, susţine Igor Dodon, subliniind că Guvernarea trebuie să-şi asume toate consecinţele acestui pas şi să nu dea vina mai apoi pe opoziţie sau pe partenerii din cadrul CSI. Potrivit lui Dodon, vina le aparţine, deoarece n-au consultat opinia poporului înainte de a lua această decizie.
Dodon s-a adresat cu un apel către toţi cetăţenii care nu acceptă semnarea Acordului de Asociere, care cred în viitorul Moldovei alături de Rusia, să se consolideze într-un scrutin democratic, să facă tot posibilul ca această Guvernare ruşinoasă să plece în istorie.
Totodată Igor Dodon a spus, că în pofida faptului că guvernarea n-a permis socialiştilor să instaleze corturi, n-a permis să protesteze democratic la Chişinău, astăzi socialiştii vor protesta în inima Europei, la Bruxeless, paşnic şi în conformitate cu legislaţia. De asemenea, astăzi, vor avea loc proteste paşnice în Bălţi şi la Comrat, iar săptămîna viitoare protestele vor continua. Potrivit liderului PSRM, socialiştii nu vor fi opriţi chiar dacă guvernarea se opune dur acţiunilor lor, exercită presiuni asupra membrilor PSRM, fiind deschise dosare penale, activiştii PSRM fiind persecutaţi şi provocaţi.
„Este o manifestare clară, civică, paşnică a socialiştilor împotriva unei mîini de politicieni care iresponsabil iau decizii în detrimentul majorităţii populaţiei. Socialiştii vor organiza un referendum naţional şi Acordul de Asociere va fi denunţat”, a concluzionat Dodon.
27 iunie, 2014












