AM FOST FURAŢI! OMS A TRUCAT DATELE ŞI I-A FĂCUT PE BELARUŞI MAI BEŢIVI DECÎT MOLDOVENII!

Merg pe gard, de drum mă ţin, nici un latră nu mă cîine
În loc de moto: „Unul bea că-i băutor,/ Altul bea că-i bestie,/ Numai eu, că am umor,/ Beau aşa, ca chestie!” (Păstorel Teodoreanu)
Autor: Mihai CONŢIU
Vestea a căzut ca un trăsnet pe capul mahmur al moldoveanului! Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ne-a sabotat şi a atentat grav la onoarea moldoveanului de cel mai mare beţiv al planetei. Auziţi mîrşăvie! OMS are impertinenţa să anunţe că într-un an, doar un amărît de an, am căzut pe locul doi în clasamentul celor mai mari consumatori de alcool de pe glob, după Belarus!
Aici avem de-a face cu o lucrătură curat-murdară, cu un complot mondial declanşat împotriva moldovenilor şi vă spun şi de ce. În Belarus, în primul rînd, nu-i democraţie, ţara nu vrea să se integreze în UE, pe belaruşi nu-l lasă nevestele şi Lukaşenko să bea în neştire, şi să umble împleticiţi pe străzi ca să fie „mari bărbaţi ai neamului”.
În al doilea rînd, Rusia ne-a pus embargou asupra vinului şi sfîntului nostru coniac pe care ruşii le consumă şi cînd dorm de foame. Asta înseamnă că alcoolul pe care nu l-am mai exportat în Rusia a fost băut de moldoveni. Nu chiar tot, căci am mai îmbătat şi nişte europeni cu el, dar oricum ne-a rămas de băut mai mult decît anul trecut, cînd eram campioni mondiali.
Dar de ce s-a grăbit OMS să de-a publicităţii acest clasament tocmai acum, înaintea semnării Acordului de Asociere cu UE, după liberalizarea regimului de vize şi, mai ales, cînd sîntem în doar prima jumătate a anului 2014, căci noi am fost campioni pe anul 2013?
Băi, OMS-ule, dar tu nu ştii cîte sărbători mai avem? Ne-o trage acum, iar noi mai avem în faţă atît de multe pioase sărbători şi beţii naţionale, aşa cum ar fi Ziua Internaţională a Copilului, Ziua Naţională, Ziua Limbii, Ziua lui Mihai Cimpoi şi Gheorghe Grîu, Hramul Oraşului Chişinău, Sărbătoarea Viei şi Vinului, Crăciunul pe stil nou, restul zilelor de sfinţi, zile de lansări de cărţi-capodopere etc.
Iată şi clasamentul mincinos şi care atentează la demnitatea noastră naţională
OMS spune că, anual, pe cap de locuitor (corect ar fi fost: urcat la capul fiecărui locuitor!), distribuţia consumului de alcool din primele 7 state beţive ale lumii ar fi următoarea: 1. Belarus - 17,5 litri; 2. Republica Moldova - 16,8 litri; 3. Lituania - 15,4 litri; 4. Federaţia Rusă - 15,1 litri; 5. România - 14,4 litri; 6. Ucraina - 13,9 litri; 7. Andorra - 13,8 litri.
Acum o să vă spun şi de ce clasamentul acesta este o vrăjeală sfidătoare de-ţi vine să le dai cu sticla de ţuică în cap ălora de l-au întocmit! Interesant şi demascator este faptul că „raportul ia în calcul datele furnizate de 194 state membre ale OMS”. Păi, aşa, ca chestie, crede cineva că Rusie are interesul să furnizeze cantităţile exacte de alcool băut de ruşi într-o veselie? Păi ei nu se pot număra singuri între ei, dară să mai ţină şi socoteala sticlelor de votcă băute!
Doar n-am băut parfum!
Moldova, mică, săracă şi beţivă cum a fost ea lăsată de ruşi, este măcar sinceră, dar de ce să fie furată din scripte de nişte litri de alcool pe care oricum i-a băut de i-a stins? Păi, măi, nene OMS, Moldova oricînd poate face o scurtă listă cu cîţva beţivi notorii şi onorabili care, anual, beau cît toate statele alea la un loc! Noi nu ne jucăm, ştim ce şi cît bem, fără să ştim pînă cînd, dar sîntem responsabili şi demni. Mîine-poimîine ne trezim că ăştia ne fură şi singura şi reala noastră avuţie – beţia cronică şi mahmureala de după ce ne internăm în spitale!
Faţă de această blasfemie naţională proferată de OMS împotriva Republicii Moldova, absolut toate partidele politice din ţară trebuie să se coalizeze în jurul cramelor şi depozitelor noastre strategice de actor pur şi chiar contrafăcut. Beţia nu are program politic şi nici ideologie, ci dar de la bunul Dumnezeu. Mai mult, beţia terfeleşte politica şi o dă cu cracii în sus după cum îi vine cheful.
Prin urmare, voi, beţivi comunişti, democraţi, liberal-democraţi, liberali, doamna Pavlicenco, medici internişti şi Publika Tv, aveţi obligaţia patriotică să spuneţi un NU hotărît substituirii de către OMS a aburilor de alcool din capetele preţioase şi gînditoare ale harnicilor, inimoşilor, primitorilor şi devotaţilor moldoveni!
„Oare nu-ţi mai aminteşti/ Vorba din bătrîni lăsată?/ Din beţie te trezeşti/ Din prostie… niciodată!”, spunea gingaşul epigramist român Păstorel Teodoreanu.












