ALEXANDRU SLUSARI: PROCURORUL GENERAL VA CERE RIDICAREA IMUNITATII UNOR DEPUTATI

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, ar putea veni, marți, în Parlament pentru a cere ridicarea imunității mai multor parlamentari, anunță vicepreședintelui Parlamentului Alexandru Slusari.

În cadrul unei conferințe de presă, Alexandru Slusari a menționat că sînt mai mulți deputați care merită să le fie ridicată imunitatea. „Eu nume nu am auzit, nu comunic cu Procuratura. Dar s-a vorbit despre dosare penale legate de furtul miliardului, s-a vorbit despre dosarul de corupere a deputaților, mai este dosarul despre Casa Presei, noi cunoaștem cine este vizat acolo. Calculele mele arată că minimum trei deputați, foști colegi ai Partidului Democrat, merită să le fie ridicată imunitatea”, a spus Alexandru Slusari.

Solicitată pentru un comentariu, ofițerul de presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru, a declarat că, „atunci cînd va avea ceva de comunicat, Procuratura o va face de sine stătător”.

Vicepreședintele Parlamentului a mai spus că decizia ca deputații să se întrunească în ședință în data de 10 martie, a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Biroului Permanent, care nu a durat mai mult de zece minute. Pe lîngă prezența procurorului general în parlament, Alexandru Slusari spune că la această ședință că ar putea fi anunțate unele remanieri în Guvern.

„Mîine președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, poate propune în discuții niște subiecte care nici nu au fost anunțate la ședința Biroului, despre schimbarea structurii Guvernului, de exemplu”, a mai precizat deputatul.

Parlamentul se convoacă marți, 10 martie, în ședință plenară începînd cu ora 10.00.

Sursa: IPN

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40