ALEGERILE PARLAMENTARE DIN R. MOLDOVA AU DECURS FĂRĂ ABATERI GRAVE

Alegerile parlamentare din Republica Moldova s-au desfăşurat într-un context democratic, fără abateri grave. Această concluzie se găseşte într-un raport efectuat de observatorii internaţionali care au monitorizat scrutinul.

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Jean-Claude Mignon, a declarat, la o conferinţă de presă, că alegerile din acest an au înregistrat progrese comparativ cu scrutinul din 2009.

„Cetăţenii Republicii Moldova au votat într-o manieră liberă şi demnă. Desigur că au existat unele imperfecţiuni, cum ar fi problemele apărute la noul sistem centralizat al înregistrării alegătorilor sau excluderea unui candidat electoral cu trei zile înainte de scrutin. Justiţia nu ar trebui niciodată să fie selectivă. Sper ca viitorul guvern să continue calea integrării europene”, a afirmat Mignon.

„Alegerile au fost, în mare măsură, bine administrate şi au oferit cetăţenilor posibilitatea de a alege candidaţii lor preferaţi şi chiar aspiraţiile geopolitice pe care le au”, a menţionat liderul misiunii de observare de scurtă durată a OSCE la alegerile parlamentare din R. Moldova, Emin Önen.

„Efortul pe care l-am observat, mai ales din partea femeilor la alegeri, reprezintă un semn că partea feminină poate juca un mare rol în viitorul guvern sau parlament”, a constatat Arta Dade, şefa Delegaţiei Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE).

Misiunea internaţională de monitorizare a alegerilor reprezintă un efort comun care implică Biroul pentru Instituții Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/BIDDO), Adunarea Parlamentară a OSCE, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi Parlamentul European. Misiunea cuprinde aproximativ 420 de observatori din 43 de ţări.

Sursa: Moldpres

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39