Al doilea stat american care a decis că Donald Trump nu poate candida la alegerile prezidențiale

Statul american Maine a anunţat, Joi, că Donald Trump nu va apărea pe buletinele de vot în alegerile primare republicane pentru alegerile prezidenţiale din 2024, la o săptămînă după o decizie similară în statul Colorado, în legătură cu asaltul asupra clădirii Capitoliului din 2021, informează AFP.

"Nu este apt pentru funcţia de preşedinte", conform celui de-al 14-lea amendament la Constituţie, care exclude de la răspunderea publică pe cei care s-au implicat în acte de "insurecţie", a declarat, într-un document oficial, secretarul democrat al statului Maine, Shenna Bellows, însărcinată cu organizarea alegerilor.

Decizia din statul Maine va fi contestată în instanţă de Donald Trump, a anunţat purtătorul de cuvînt al echipei sale de campanie şi ar putea face obiectul unui recurs final la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Donald Trump a condamnat rapid decizia din Maine.

"Asistăm în direct la o încercare de a fura alegerile şi la privarea alegătorului american de dreptul său de vot", a denunţat Donald Trump, prin intermediul echipei sale de campanie.

Pe 6 Ianuarie 2021, sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului pentru a încerca să împiedice certificarea victoriei adversarului său democrat, Joe Biden.

Donald Trump şi cei mai fervenţi susţinători ai săi continuă să conteste, fără dovezi, rezultatele alegerilor din 2020.

Fostul preşedinte a fost inculpat, pe 1 August, la nivel federal, şi apoi pe 14 August, de statul Georgia, fiind acuzat că a urmărit să schimbe rezultatelor alegerilor din 2020.
În mai multe state au fost declanşate proceduri pentru a bloca calea marelui favorit la primarele republicane. Dacă în Michigan şi Minnesota acestea au fost respinse, Curtea Supremă din Colorado a fost prima, săptămîna trecută, care l-a declarat neeligibil pe Donald Trump pentru acţiunile sale din timpul atacului asupra Capitoliului.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40