AEROPORTUL DIN ROSTOV-PE-DON SI-A RELUAT ACTIVITATEA
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/e5212a3da0d041890b42a5d9873ef8f1.jpg)
Aeroportul din orașul Rostov-pe-Don, situat în sudul Rusiei, și-a reluat luni dimineața activitatea la două zile după prăbușirea unui avion al companiei flydubai, accident soldat cu moartea a 62 de persoane. ''Aeroportul este acum deplin operațional'', a indicat un purtător de cuvînt al aeroportului. Avionul companiei flydubai, ce efectua zborul FZ981 din Emiratele Arabe Unite, s-a prăbușit sîmbătă dimineață în timp ce încerca să aterizeze. Avionul, un model Boeing 737-800, a abandonat prima aterizare programată și s-a învîrtit în cerc timp de peste două ore în condiții meteorologice dificile deasupra aeroportului din Rostov-pe-Don. Prăbușirea aeronavei s-a produs la a doua tentativă de aterizare. Toate cele 62 de persoane aflate la bord (55 de pasageri și șapte membri ai echipajului), originari din nouă țări, au murit. Comandantul aeronavei era cetățean cipriot, iar copilotul era spaniol și fiecare dintre cei doi avea la activ aproape 6.000 de ore de zbor. Ceilalți cinci membri ai echipajului erau din Spania, Rusia, Seychelles, Columbia și Kîrgîzstan.
Sursa: Agerpres
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil Guvernul britanic adoptă măsuri severe împotriva căilor prin care inteligența artificială este folosită spre a crea conţinut pornografic infantil](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/aaaaa1f972d0e73ef5b265c4efa8ee13.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Elon Musk vrea să închidă USAID Elon Musk vrea să închidă USAID](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c3a18fee831f5f3cab42e6e9b6d22378.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Primul american executat în 2025 Primul american executat în 2025](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/1bb1a8f06de352ffd78e050d89fe9527.jpg)
![Germanul care vorbea 100 de limbi străine Germanul care vorbea 100 de limbi străine](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/d898c07642b838d8b1170f0cbada8fe6.jpg)