ACCIDENT AVIATIC DIN APROPIEREA ORAŞULUI KAZAN
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că ambasada Republicii Moldova la Moscova s-a autosesizat cu privire la accidentul aviatic din apropierea oraşului Kazan şi a luat imediat legătură cu instituţiile abilitate din Federaţia Rusă. În context, MAEIE comunică faptul că, la bordul aeronavei nu au fost înregistraţi cetăţeni ai Republicii Moldova. Totodată, MAEIE precizează că, un membru al echipajului era originar din R. Moldova, cetăţean al Federaţiei Ruse. Accidentul a avut loc duminică, 17 noiembrie curent, la ora locală 19.25 (17.25, ora R. Moldova). Avionul, de tip Boeing 737, efectua o cursă internă şi decolase de la Moscova. În urma exploziei, cincizeci de oameni - 44 de pasageri şi şase membri ai echipajului - au decedat.
Sursa: Moldpres