Raioane şi Primării, pretexte pentru „cuiburi electorale” şi răsplătiri cu posturi

Subiectul ce urmează l-am tot abordat de-a lungul anilor, ultima dată acum vreo 4-5 ani, ca o necesitate inevitabilă. Aceasta şi pe fondul situaţiei economice existente şi viitoare, motiv pentru care revin la această chestiune cu aceleaşi argumente valabile şi în urmă cu 18 ani, şi acum. Reforma teritorial-administrativă se impune, în primul rînd, din considerente ce ţin de stoparea unor risipe bugetare inutile considerabile. Operînd cu date foarte apropiate de realitate, la nivelul administraţiilor publice locale, raionale, avem circa 898 de conducători într-o ţară de trei milioane de locuitori. Potrivit unor studii efectuate de către mai multe organizaţii internaţionale, inclusiv PNUD, s-a constatat că pînă la 86% din fondurile administraţiei locale sînt cheltuite anumite pe materii administrative. Aceleaşi studii arată că 70% din municipii/raioane ar fi cheltuit mai puţin de 100 de lei pentru nevoile fiecărui cetăţean. Există898 de conducători într-o ţară de trei milioane de locuitori, pe deasupra adjuncţi, secretare, funcţionari, maşini cu şoferi la scară şi tot aşa. Atunci de ce să ne mai minunăm că pensiile şi salariile medicilor, profesorilor sau poliţiştilor sînt aşa de mici?Dacă în ultimul timp s-au modificat uşor cifrele arătate, fiţi siguri că nu în sens pozitiv, iar asta pentru că aparatul birocratic s-a tot umflat.

Respectînd proporţiile, se pare că Republica Moldova este cel mai birocratic stat din Europa, iar asta din punctul de vedere al organizării administrativ-teritoriale. La o suprafaţă totală de 33.843,5 km², Republica Moldova este împărţită în 32 de raioane, cărora li se adaugă Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia şi Unitatea teritorial-administrativă Transnistria, neaflată sub controlul Chişinăului, care, luate la un loc, cuprind 1681 de localităţi.

Între anii 1998 şi 2003, ţara a fost împărţită administrativ teritorial în 9 judeţe, număr în care erau incluse şi Găgăuzia şi Transnistria. Revenirea la judeţe sau, mă rog, rebotezarea lor în „raioane”, ar trebui să fie una din priorităţile de bază ale guvernanţilor. Sigur că ideală ar fi o micşorare a numărului acestora printr-o reîmpărţire teritorial-administrativă pe regiuni, care să fie conduse de un guvernator ales prin scrutin popular regional. Să fie exact ca în Europa.

Tot în context organizatoric, dar în paralel cu cele amintite mai sus, Primăriile satelor sau oraşelor suburbane Chişinăului ar trebui descentralizate, să-şi aibă propria autonomie. La alegerile locale, se ajunge în situaţia aberantă în care ţăranul din satul X decide cine trebuie să fie primarul Chişinăului şi propriul lui primar, iar locuitorii Capitalei îşi votează propriul lor primar, dar nu şi pe cel al ţăranului din satul X.

După cum bine se ştie, cele 32 de raioane sînt structuri determinate, conduse politic. A făcut cineva o statistică a numărului tuturor angajaţilor birocraţi ai acestora, cărora li se adaugă preşedintele raionului, adjuncţii săi, consilierii etc.? Toţi sînt plătiţi de la bugetul de stat. Astfel, statul alocă, anual şi în paralel, fonduri pentru raioane şi Primării. Noi ştim bine că aceste raioane bugetofage sînt, înainte de toate, şi „cuiburi electorale” pentru partidele politice, dar de ce nu le sînt suficiente aceleaşi „cuiburi electorale” reprezentate de către Primării?

Vor fi destui cei care or să vină cu argumente contra şi să invoce „grija faţă de cetăţeni”, cărora le va fi greu să aibă acces la sediul judeţean din cauza distanţei mari faţă de casele lor. Este o problemă falsă, iar asta din simplul motiv că judeţele pot delega Primăriilor acele atribuţii care să răspundă la cele mai stringente, comune sau des ivite probleme ale localnicilor.

Necesitatea revenirii la judeţe, rebotezate eventual „raioane”, nu doar că este neapărat un deziderat european, o măsură care ar veni în întîmpinarea aşteptărilor europenilor şi instituţiilor financiare internaţionale donatoare, ci şi o chestiune economică internă pe care doar un inamic al statului nu şi-ar dori s-o realizeze. De regulă, în cam toate raioanele ţării, există armate de birocraţi, toţi fiind angajaţi privilegiaţi şi stipendiaţi din Bugetul de Stat.

Totodată, reforma teritorial-administrativă trebuie să cuprindă şi Primăriile săteşti. Asta însemnînd micşorarea numărului de Primării prin comprimarea în una singură pentru 3-5 sate. Cunosc, personal, cîţiva primari destoinici de localităţi rurale care m-au declarat că pentru ei nu ar fi nici o problemă să fie şi primari peste satele învecinate. Este aberant să existe Primării pentru sate cu doar cîteva sute de locuitori!

Statul este prea sărac spre a întreţine atîtea armate de birocraţi bugetari. Republica Moldova nu poate solicita la infinit finanţări externe pentru a plăti salarii şi unor astfel de bugetari. O bună parte din banii economisiţi din această reformă teritorială, din cei rămaşi după proiectarea bugetară strică a judeţelor, pot fi redirecţionaţi spre salarizarea medicilor sau cadrelor didactice din teritoriu, renovarea spitalelor, şcolilor etc. Sigur că o astfel de reformă este costisitoare, dar nu imposibil de realizat în timpi extrem de restrînşi. Dacă există voinţă politică şi un proiect bine întocmit, am certitudinea că vor exista şi donatori externi pentru realizarea acestei reforme.

Este greu de crezut că actualii guvernanţi vor face, în actualul mandat, această reformă teritorial-administrativă. N-o vor face pentru că, la nivelul fiecărui raion, există găşti şi mafii politice de partid. Le va fi frică deoarece, pentru ei, cei de la guvernare, respectivele raioane reprezintă nişte „cuiburi electorale” paralele cu cele din Primării. Există, la politicieni, convingerea aceasta că micile raioane şi puzderia de Primării din orice amîrît de sat pot fi mai uşor de controlat politic şi influenţate în campaniile electorale. Le va fi frică deoarece, la nivelul fiecărui raion, există posturi bugetare cu care pot fi răsplătiţi agenţii electorali docili, rudele, cunoştinţele… „Cum vine asta”, se vor gîndi guvernanţii, agentul electoral X şi nepotul Y mi-au făcut campanie electorală ca să-i dau un serviciu la raion ori în Primărie, iar eu să-i las pe drumuri, acum, prin înfiinţarea de judeţe, regiuni şi comune? Mic şi sărac, dar al dracului de birocratic statul Republica Moldova!

Mihai CONŢIU