A FOST APROBAT PLANUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE 2025-2027

Guvernul construiește o țară europeană, sigură și prosperă pentru cetățeni și mediul de afaceri, iar principalele acțiuni și reforme în acest sens se regăsesc în Planul Național de Dezvoltare (PND) pentru anii 2025-2027, aprobat de Executiv.

Documentul conține 95 de acțiuni de reformă, care urmează a fi implementate prin intermediul a 264 de proiecte de dezvoltare. Din totalul acțiunilor proiectate, circa 39% asigură continuitatea PND 2024-2026, iar 61% sînt acțiuni de reformă noi. Pe termen mediu, se prevede concentrarea pe modernizarea localităților Republicii Moldova, garantarea securității fiecărui cetățean, crearea locurilor de muncă bine plătite, creșterea veniturilor și a nivelului de digitalizare a serviciilor publice. Pe termen lung, obiectivul principal și proiectul de țară este aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pînă în anul 2030.

Pentru a crește rata de implementare a reformelor și a asigura utilizarea eficientă a resurselor, în premieră, Guvernul a dezvoltat platforma www.project.gov.md - o inițiativa digitală, instituită pentru a oferi un mediu interactiv de gestionare eficientă a proiectelor de dezvoltare din Republica Moldova. Platforma facilitează accesul autorităților și partenerilor de dezvoltare la date relevante legate de proiecte, oferind transparență sporită asupra activităților de dezvoltare și alocării resurselor financiare.

Sursa: gov.md