9 ani de închisoare în SUA pentru un afacerist rus apropiat Kremlinului

Omul de afaceri rus Vladislav Kliuşin a fost condamnat,Joi, la nouă ani de închisoare, în Statele Unite, pentru participarea la o schemă de tranzacţii mobiliare cu informaţii din interior, care a implicat piraterie informatică, transmite Reuters, în preluare Agerpres.

Kliuşin, cunoscut pentru legăturile cu Kremlinul, deţine firma de tehnologie informatică M13 din Moscova care a colaborat cu Guvernul rus.

Judecătoarea Patti Saris din Boston a pronunţat condamnarea; vinovăţia omului de afaceri fusese stabilită de un juriu încă din Februarie.

Probele din dosar arată că, din 2018 pînă în 2020, hackerii ruşi au vizualizat şi descărcat rapoarte încă nepublice despre veniturile a sute de companii, inclusiv Tesla şi Microsoft. Kliuşin şi alţii au utilizat aceste informaţii pentru tranzacţii la bursă.

Amploarea operaţiunilor ilegale a fost estimată la 93 de milioane de dolari. "Profiturile uriaşe ale acuzatului de faţă au venit din buzunarele altor investitori", a susţinut în şedinţa de judecată procurorul Seth Kosto, apreciind că "asta lezează în mod real pieţele americane".

Procuratura ceruse o condamnare la 14 ani de închisoare. Judecătoarea nu a fost de acord, dar a considerat că se impune o sentinţă dură pentru infracţiunile internaţionale care "au produs daune semnificative pieţelor de capital din SUA".

Kliuşin, în vîrstă de 42 de ani, este unul din cei mai cunoscuţi ruşi aflaţi în detenţie în Statele Unite. Dosarul său a fost deschis înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, iar legăturile lui cu Kremlinul au preocupat de multă vreme autorităţile americane.

Întrebat dacă clientul său ar fi un candidat bun pentru un schimb de prizonieri între SUA şi Rusia, avocatul lui Kliuşin a declarat presei că este posibil, dar nu are informaţii despre eventuale discuţii pe acest subiect. 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40