5 ȚĂRI CARE VOR DISPĂREA PÎNĂ ÎN 2100

La orele de geografie din școală învățăm despre multe țări și aflăm puțin despre caracteristicile lor fizice și politice. Studiind istoria, putem vedea că națiunile sînt supuse schimbărilor; țări care au fost cîndva foarte puternice au dispărut. Noul secol în care am intrat sigur va aduce schimbări politice pe harta lumii. Iată mai jos 5 țări care au cele mai mari șanse să nu prindă secolul XXII.

1. Regatul Unit. Trebuie reținut faptul că Charles al III-lea nu este regele Angliei, ci suveranul Regatului Unit. Acest stat s-a format în 1707 prin unirea Scoției cu Anglia. Dar cum în perioada modernă apar din ce în ce mai multe disensiuni între cele două țări, este așteptat ca Regatul Unit să se destrame.

2. Țările de Jos. Țările de Jos sînt o țară cunoscută pentru lalelele sale, celebră și prin faptul că a legalizat drogurile ușoare. Această țară riscă să dispară de pe Pămînt, deoarece un sfert din teritoriul său se află sub nivelul mării. Autoritățile se luptă de multă vreme ca țara să nu fie înghițită de ape, construind diguri din ce în ce mai înalte. Însă încălzirea globală va lua amploare în viitorul apropiat, iar Țările de Jos vor fi complet înghițite de ape.

3. Canada. După ce francezii a fost învinși de către englezi în Războiul de Șapte Ani petrecut în secolul XVII, Franța a fost forțată să predea teritoriul Quebec. În istoria recentă au existat deja două referendumuri pentru independență în Quebec. În 1980, 40% din populație a votat pentru separare. În cadrul celui de-al doilea referendum, organizat în 1995, 49% din populație a votat DA. Posibil ca astăzi procentul favorabil independenței să depășească cu ușurință 50%.

4. Taiwan. Guvernul comunist de la Beijing consideră Taiwanul ca parte a Chinei, în timp ce autoritățile din Taiwan nu recunosc guvernul comunist și se auto-intitulează China liberă. Taiwanul este în prezent o națiune independentă, dar, dacă cele două guverne ajung la un acord sau dacă micul stat va fi invadat de către China, existența țării va înceta.

5. Coreea de Nord. Precum China și Taiwan, cele două Coreei s-ar putea reuni în cele din urmă. Unul dintre puținele lucruri cu care Coreea de Nord se poate mîndri este armata puternică, care deține inclusiv armament nuclear. Ambele țări își doresc unirea, iar în Coreea de Sud există chiar și un minister al reunificării. Există o diferență fundamentală între cele două țări: Coreea de Sud este o democrație liberală, fiind una dintre cele mai dezvoltate țări din lume, în timp ce Coreea de Nord este o dictatură autoritară.

Sursa: atlas-geografic.net

01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
03.12.24 - 01:00
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 15:13
03.12.24 - 00:51
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12
06.12.24 - 16:24
03.12.24 - 00:53
01.12.24 - 15:14
03.12.24 - 00:55