25 de ani de închisoare pentru individul care l-a înjunghiat pe scriitorul Salman Rushdie pe scenă în 2022

Bărbatul găsit vinovat de înjunghierea lui Salman Rushdie pe scena unei conferințe din New York în 2022, agresiune în urma căreia autorul a rămas fără vedere la un ochi şi cu o mînă paralizată, a fost condamnat Vineri la 25 de ani de închisoare, relatează AP, potrivit News.Ro.
Un juriu l-a găsit, în Februarie, vinovat de tentativă de omor şi agresiune pe Hadi Matar, în vîrstă de 27 de ani.
Rushdie nu a revenit în sala de judecată din Vestul New York-ului pentru a asista la pronunțarea sentinței agresorului său, dar a prezentat o declaraţie privind impactul asupra victimei. În timpul procesului, autorul, în vîrstă de 77 de ani, a fost martorul-cheie, descriind cum a crezut că va muri atunci cînd un atacator mascat i-a înfipt un cuţit în cap şi în corp de mai mult de o duzină de ori, în timp ce era prezentat la Chautauqua Institution pentru a vorbi despre siguranţa scriitorilor.
Înainte de a fi condamnat, Matar s-a ridicat şi a făcut o declaraţie despre libertatea de exprimare în care l-a numit pe Rushdie un ipocrit.
„Salman Rushdie vrea să nu îi respecte pe ceilalţi oameni”, a spus Matar, îmbrăcat în haine de închisoare cu dungi albe şi purtînd cătuşe. ”Vrea să fie un bătăuş, vrea să intimideze alţi oameni. Eu nu sunt de acord cu asta”.
Matar a primit pedeapsa maximă de 25 de ani pentru tentativa de asasinare a lui Rushdie şi şapte ani pentru rănirea unui bărbat care se afla pe scenă cu el. Sentințele trebuie să curgă concomitent deoarece ambele victime au fost rănite în cadrul aceluiași eveniment, a declarat procurorul districtului Chautauqua County, Jason Schmidt.
Solicitînd pedeapsa maximă, Schmidt i-a spus judecătorului că Matar ”a ales acest lucru”. ”El a conceput acest atac astfel încît să poată provoca cele mai multe daune, nu doar domnului Rushdie, ci şi acestei comunităţi, celor 1.400 de oameni care au fost acolo să asiste la eveniment”.
Avocatul din oficiu, Nathaniel Barone, a subliniat că Matar avea un cazier judiciar altfel curat şi a contestat faptul că persoanele din public ar trebui considerate victime, sugerînd că o pedeapsă de 12 ani ar fi adecvată.
„În fiecare zi de atunci, în ultimii doi ani, acest caz a fost un burete publicitar internațional”, a declarat Barone. ”Nu a existat nici o prezumție, niciodată, de nevinovăție pentru dl Matar încă de la început”.
Rushdie a petrecut 17 zile la un spital din Pennsylvania şi mai mult de trei săptămîni la un centru de recuperare din New York City. Autorul cărţilor „Midnight's Children”, „The Moor's Last Sigh” şi „Victory City” şi-a detaliat recuperarea în memoriile sale din 2024, „Knife”.
Matar va fi judecat în continuare la nivel federal pentru acuzații legate de terorism. În timp ce primul proces s-a axat în principal pe detaliile atacului cu cuţitul în sine, se aşteaptă ca următorul proces să aprofundeze problema mai complicată a motivului.
Autorităţile au declarat că Matar, cetățean american, a încercat să pună în aplicare o fatwa, sau un edict, vechi de zeci de ani, prin care se cerea moartea lui Rushdie, atunci cînd a călătorit de la locuința sa din Fairview, New Jersey, pentru a-l ataca pe Rushdie la refugiul de Vară situat la aproximativ 70 de mile (112,6 kilometri) Sud-Vest de Buffalo.
Potrivit procurorilor federali, Matar credea că fatwa, emisă pentru prima dată în 1989, a fost susţinută de grupul militant Hezbollah din Liban şi aprobată într-un discurs din 2006 de secretarul general al grupului, Hassan Nasrallah.
Liderul iranian Ayatollah Ruhollah Khomeini a emis fatwa după publicarea romanului lui Rushdie, ”Versetele satanice”, pe care unii musulmani îl consideră blasfemator. Rushdie a petrecut ani de zile în clandestinitate, dar după ce Iranul a anunţat că nu va aplica decretul, a călătorit liber în ultimul sfert de secol.
Matar a pledat nevinovat la acuzaţiile de furnizare de materiale pentru terorişti, de tentativă de furnizare de sprijin material pentru Hezbollah şi de implicare în terorism dincolo de frontierele naţionale.
Imaginile video ale atacului, surprinse de camerele de luat vederi ale sălii şi difuzate la proces, îl arată pe Matar apropiindu-se din spate de Rushdie, care era aşezat, şi întinzînd mîna în jurul său pentru a-i înjunghia trunchiul cu un cuţit. În timp ce publicul oftează şi ţipă, Rushdie este văzut ridicînd braţele şi ridicîndu-se de pe scaunul său, mergînd şi împiedicîndu-se cîţiva paşi, Matar agăţîndu-se de el, legănîndu-se şi înjunghiindu-l pînă cînd cad amîndoi şi sunt înconjuraţi de spectatori care se grăbesc să îi despartă.
Juraţii din primul proces al lui Matar au dat verdictul după mai puţin de două ore de deliberare.












