ZINAIDA GRECEANII A AVUT O INTREVEDERE CU AMBASADORUL SUEDIEI IN MOLDOVA

Preşedintele Partidului Socialiştilor din RM, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Suedia în Republica Moldova, Signe Burgstaller.

În timpul întrevederii, părţile au abordat situaţia social-politică din ţara noastră. Zinaida Greceanîi a relatat doamnei Signe Burgstaller despre priorităţile fracţiunii Partidului Socialiştilor pentru sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului, i-a prezentat iniţiativele social-economice ale PSRM.

În timpul întrevederii a fost examinată iniţiativa Preşedintelui RM, Igor Dodon, sprijinită de Partidul Socialiştilor, cu privire la trecerea Moldovei la forma de guvernămînt prezidenţială. Preşedintele PSRM şi Ambasadorul Suediei au discutat despre procesul de colectare a semnăturilor în susţinerea iniţiativei respective, precum şi despre posibilitatea includerii ideii vizînd republica prezidenţială în platforma electorală a PSRM, cu care partidul va intra în cursa electorală-2018.

În mod special, în cadrul întrevederii, a fost abordat subiectul ce ţine de modalităţile de selectare a candidaţilor din partea PSRM care vor participa la alegerile parlamentare din anul 2018 pe circumscripţii uninominale. Zinaida Greceanîi a menţionat că, în perioada mai-iunie, partidul va organiza alegeri primare.

La întrebarea dacă Partidul Socialiştilor are intenţii de a forma coaliţii cu alte partide, Zinaida Greceanîi a răspuns că PSRM îşi propune drept scop o victorie în alegerile parlamentare, care i-ar permite să formeze de sine stătător conducerea Parlamentului şi noul cabinet de miniştri. Această încredere a PSRM are la bază rezultatele multiplelor sondaje de opinie, conform cărora Partidul Socialiştilor este susţinut de mai bine de a jumătate din populaţiei republicii.

În contextul pregătirilor pentru parlamentarele din acest an, Zinaida Greceanîi a menţionat că Partidul Socialiştilor este unica formaţiune politică al cărei organ administrativ, numără 53 de femei din totalul de 135 de membri, ceea ce este echivalentul a 40%, aşa cum o cere legislaţia moldovenească în vigoare.

În timpul conversaţiei, părţile au abordat unele aspecte ale politicii majorităţii de guvernămînt. Preşedintele PSRM a indicat asupra ineficienţei activităţii Guvernului şi caracterului nefuncţional al reformelor implementate în ţară. Zinaida Greceanîi a atenţionat asupra metodelor antidemocratice de adoptare a deciziilor, inclusiv atunci cînd este vorba despre legi. A exemplificat prin legea „privind combaterea propagandei”, care a fost aprobată prin aplicarea schemei inventată de regim, o schemă ce nu corespunde legislației în vigoare.

În finalul discuţiei, Zinaida Greceanîi a asigurat-o pe doamna Signe Burgstaller de deschiderea şi disponibilitatea sa pentru schimb de opinii şi dezbaterea oricăror probleme ce ţin atît de situaţia din ţară, cît şi de relaţiile moldo-suedeze.

Ambasadorul Suediei a menţionat că ţara pe care o reprezintă îi susţine pe cetăţenii RM, şi nu guvernele sau demnitarii, și va continua să sprijine Republica Moldova pe calea transformărilor.

Sursa: socialistii.md

Socialmai mult
23.05.18 - 11:31
23.05.18 - 11:24
23.05.18 - 11:19
22.05.18 - 18:28
22.05.18 - 18:27
22.05.18 - 18:25
22.05.18 - 15:11
22.05.18 - 15:09
22.05.18 - 13:01
21.05.18 - 17:55
21.05.18 - 17:54
21.05.18 - 17:52
21.05.18 - 16:25
21.05.18 - 11:43
20.05.18 - 12:57
20.05.18 - 12:55
18.05.18 - 19:21
18.05.18 - 19:18
18.05.18 - 18:53
18.05.18 - 15:49