Vladimir Golovatiuc: Fara ajutoare externe, puterea se va prabusi in sase luni!

Nici un oligarh nu va salva bugetul de stat!

„Evaluînd executarea bugetului pentru anul 2016, este necesar să se constate întîrzierea dramatică în punerea la dispoziție a unor astfel de proiecte ca politica fiscală și bugetul“,  a declarat deputatul PSRM, Vladimir Golovatiuc la ședința Parlamentului din 6 Iulie 2017, cu referire la raportul privind executarea bugetului de stat pentru anul 2016.

El a reamintit că „abia în Martie a fost prezentată și aprobată politica fiscală, și apoi, în Mai-Iunie și bugetul. În primul rînd termenul limită de prezentare. În al doilea rînd – calitatea bugetului. Calitatea bugetului aprobat este afectat  prin faptul că a fost schimbat de două ori, iar prima dată – la doar două luni după aprobare. În general, bugetul a fost redus cu 5,5%. În al treilea rînd – calitatea executării. În pofida prezentării întîrziate și modificărilor făcute în mod repetat, bugetul încă nu a fost executat. Și asta în pofida declarării creșterii economice cu 4%, a fost înregistrată o neexecutare a bugetului în proporție de 4,5%“, ceea ce în valoare monetară ar însemna 1,5 miliarde de lei, a subliniat deputatul.

Vladimir Golovatiuc a reamintit că, în urmă cu un an, în timpul examinării proiectului de buget, socialiștii au menționat: proiectul prezentat nu stimulează dezvoltarea economiei și acest lucru  este inacceptabil – el nu este real.

Deputatul a subliniat de asemenea prioritatea resurselor externe în buget. „Calculul de dimensiuni semnificative asupra resurselor externe implică un risc semnificativ de neexecutare a bugetului  deja la etapa de prelucrare a acestuia! Anume acest lucru și s-a întîmplat în anul 2016. Bugetul 2016 nu a fost executat cu 1,5 miliarde de lei.”

În bugetul 2017,  resursele externe reprezintă mai mult de 10 miliarde de lei, sau circa 30% din buget. Riscurile neexecutării bugetului pentru al doilea semestru al anului 2017, sunt de asemenea extrem de mari.

Deputatul a reamintit că bugetul Moldovei în toți acești ani nu a putut face față fără resursele externe. Cu toate acestea, dimensiunea și cota acestora în buget a fost cu mult mai mică. Dacă în 2002-2008 ponderea resurselor externe în buget era în mediu aproximativ de 8%,  în 2010-2016  ea constituie aproximativ 18%.

Vladimir Golovatiuc a menționat că în prezent s-a format o „practică vicioasă de a face calculul nu pentru redresarea economică, dar pentru a obține resurse externe.“ Prin urmare, „fără ajutoare externe, puterea se va prăbuși în șase luni! Nici un oligarh nu va salva bugetul de stat! Or,  cheltuielile bugetare nu pot fi efectuate în plicuri! ”

În concluzie, deputatul a subliniat: 1. Baza stabilității bugetului de stat este o economie puternică, nu ajutorul extern; 2. O economie puternică este bazată pe producția internă, investiții și exporturi; 3. La crearea unei economii puternice trebuie să funcționeze toate politicile guvernamentale și în special politica bugetar-fiscală.

 

Socialmai mult