LICOAREA SECRETA A LUI PUTIN PENTRU ”BUCATARIA SIRIANA”

După trei ani de la implicarea directă a Rusiei în conflictul sirian, Președintele Rusiei Vladimir Putin ține în mîini toate sforile și se mișcă pe arena politică nu doar ca lider și autor al politicii mondiale, ci și ca un magician iscusit, care cunoaște secretul unei licori magice. El poate să potolească setea tuturor cu această licoare, care are un gust plăcut pentru aliați și prieteni, dar extrem de acru pentru cei care îndrăznesc să încerce să-i zădărnicească planurile.

Cei care urmăresc conflictul sirian știu că acolo a fost deschis un adevărat teatru. Statele Unite, cu ajutorul aliaților din NATO, finanțează mărinimos organizațiile teroriste sîngeroase care vor să acapareze Siria. Inițial, acești jucători arabi puneau doar condiția ca Assad să părăsească puterea pentru a începe dialogul de pace.

Însă implicarea directă a Rusiei, la ordinul Președintelui Putin, a răsturnat acest raport de forțe și a schimbat regulile jocului. Influența forțelor militare ale SUA a scăzut, la fel și a organizațiilor teroriste, a căror prezență a devenit simbolică și limitată teritorial.

Assad nu a plecat, iar posesorii de miliarde din țările arabe nu mai cer demisia lui, chiar dacă el nu mai este ”regele scenei” și o figură puternică, precum era în 2011. Însă el constituie un element-cheie al ecuației siriene și va rămîne astfel pînă la noi instrucțiuni. Bineînțeles, din partea Kremlinului. Anume Kremlinul îl asigură cu armament, avioane militare, tancuri și artilerie, elaborează planuri strategice pentru el.

Secretul acestei licori a lui Putin, pe care o înghit toți actorii teatrului sirian, constă în faptul că el poate să-i convingă pe toți jucătorii că poziția lor poate fi schimbată sau ignorată, dacă acest lucru îl va dori magicianul din Kremlin. Exemplu Turciei este unul elocvent. Ankara, care visa să înghită nordul Siriei cu ajutorul americanilor, a devenit dușmanul Moscovei după doborîrea avionului rus. După un șir de scuze și compromisuri, și-a schimbat poziția și Turcia a devenit aliatul Rusiei în Siria. În ceea ce privește partenerul strategic al Siriei, Iranul, se pare evident că parolele și codurile secrete militare se află în mîinile magicianului rus. Astfel, Putin a reușit să ocupe locul principal la masa negocierilor din Siria.

După Dostor, Egipt

Virginia Filip 16.10.2018 - 19:23

Inca o oda adusa lui Putin. Sunt atat de multe, incat au devenit necomestibile.