Multe dintre obiectele pe care le folosim astăzi au fost rodul a mulți ani de cercetare asiduă. De aceea, ne este greu să ne imaginăm că unele invenții care au schimbat lumea au fost făcute din greșeală. Și totuși hazardul chiar joacă un rol important în domeniul științei. Fără puțin noroc și fără niște minți sclipitoare care să profite de el, invențiile pe care le prezentăm n-ar fi existat.

Viagra. Revoluţionarul medicament Viagra "nu a venit pe lume" în mod intenţionat. De fapt, chimiştii Pfizer voiau o pastilă care să trateze bolile de inimă. În schimb, s-au ales cu una care tratează disfuncţia erectilă. Viagra a dat tonul unei industrii care astăzi atinge anual aproape şase miliarde de dolari.

Artificiile. Potrivit legendei, un bucătar necunoscut din China experimenta prin bucătărie şi din greşeală a amestecat cărbune cu sulf şi nitrat. Cînd amestecătura a fost pusă într-un tub de bambus, a explodat.

Fulgii de porumb. Cînd îi scuturăm dimineaţa în bolul plin cu lapte, nici nu ne gîndim că au fost descoperiţi fiindcă doi fraţi, John şi Will Kellogg, au lăsat pe aragaz mai multe zile un bol cu cereale de grîu fierte. Amestecătura era plină de mucegai, dar fraţii Kellogg au ştiut să elimine această „parte neplăcută" şi au creat fulgii de porumb.

Razele X. Excentricul fizician Wilhelm Roentgen voia să cerceteze proprietăţile tuburilor catodice atunci cînd a descoperit razele X. Cînd lumina trecea prin tuburile din experiment, Wilhem a observat că hîrtiile fluorescente din laboratorul său erau iluminate.

Pacemakerul. Vital pentru inimile bolnave, pacemakerul a fost descoperit de un inginer electrician care făcea studii despre hipotermie şi încerca să folosească încălzirea radioelectrică pentru a aduce corpul la temperatura normală.

Zaharina. Îndulcitorul folosit de diabetici, a fost inventat de nişte "mîini nespălate". Mai exact, Constantin Fahlberg s-a dus acasă după ce o zi întreagă a lucrat în laborator cu catran. În momentul în care a gustat din rulourile nevestei sale, a descoperit că acestea erau foarte dulci. După o ceartă cu soţia sa, Fahlberg şi-a dat seama că gustul trebuia să vină de pe mîinile lui, pe care nu şi le spălase.

Arcul slinky. Richard Jones, un inginer naval care voia să măsoare energia pentru navele de luptă, a descoperit arcul slinky fără să vrea. În timp ce lucra cu nişte arcuri sub presiune, unul dintre ele a căzut pe jos şi a început să sară din loc în loc. Astfel, i-a venit lui Jones ideea acestei jucării care şi astăzi fascinează copiii.

Post-it-urile. Au fost inventate în timp ce Spencer Silver, un cercetător de la 3M Laboratories, încerca să găsească un adeziv puternic. De fapt, a descoperit unul mai slab, care se lipea şi se dezlipea de obiecte fără să lase vreo urmă.

Imprimanta cu jet de cerneală. În timp ce îşi călca hainele, un inginer Canon nu s-a uitat şi a pus fierul de călcat pe un stilou. Cîteva clipe mai tîrziu, cerneala a ieşit din stilou, iar acest principiu a dus la crearea imprimantelor cu jet de cerneală.

Geamurile securizate. În 1903, pe cînd lucra în laboratorul său, chimistul francez Edouard Benedictus a dat din greșeală peste o sticlă, care a căzut pe jos. Totuși, în loc să se spargă, așa cum ar fi fost firesc, sticla a rămas intactă. Intrigat de faptul că sticla nu se făcuse bucăți, Benedictus s-a oprit din ce făcea pentru a o examina. Chimistul și-a dat seama că în recipientul cu pricina ținuse pînă recent nitroceluloză.

Interiorul sticlei fusese căptușit cu respectiva substanță, care-l făcuse mult mai rezistent la șoc. Inspirat de acest eveniment, Benedictus a început să facă diverse teste, iar la final a produs prima bucată de sticlă securizată, pe care a denumit-o Triplex. Deși la început producătorii auto nu s-au arătat prea interesați de invenție, în timpul Primului Război Mondial sticla lui Benedictus a devenit mai populară. Astăzi, sticla securizată este esențială pentru orice automobil.

Super glue. În 1942, chimistul Harry Coover lucra din greu pentru a crea un vizor din plastic transparent, pentru arme de precizie. Încercările lui Coover au eșuat lamentabil deoarece substanța pe care a creat-o, cianoacrilatul, se lipea de orice. Chimistul s-a dat bătut și aveau să treacă șase ani pînă cînd substanța avea să-și dovedească utilitatea. A doua oară cînd Coover s-a lovit de enervantul cianoacrilat a fost în timp ce lucra la construirea de acoperișuri transparente pentru carlinga avioanelor de vînătoare. Bineînțeles, substanța n-a fost bună nici de această dată. Totuși, Coover și-a dat seama că cianoacrilatul funcționa extrem de bine pe post de adeziv. Chimistul a brevetat invenția, iar în 1958 celebrul adeziv se vindea deja în întreaga lume.

Pliculețele de ceai. Pliculețele de ceai atît de populare astăzi au fost invenția accidentală a comerciantului american Thomas Sullivan. În 1908, Sullivan a început să le trimită clienților mostre de ceai, pe care le ambala în săculeți de mătase. Mulți clienți au presupus că mostrele trebuie folosite la fel ca infuzoarele din metal și au pus în ceașcă săculețul cu totul. După ce a trimis mostrele, Sullivan a început să primească feedback de la clienți: punguțele de mătase erau țesute prea strîns, împiedicînd aroma să iasă. Așadar, comerciantul a început să folosească tifon în loc de mătase și să vîndă ceaiul la pliculeț.

Cuptorul cu microunde. În 1939, fizicianul Percy Spencer lucra pentru Raytheon, un contractor al Departamentului Apărării din SUA. Spencer testa un nou model de magnetron pentru instalațiile radar. După ce a stat în preajma lui, a observat că bucata de ciocolată pe care o avea în buzunar se topise. Intrigat de fenomen, Spencer a făcut un experiment. A pus lîngă tub cîteva boabe de porumb, care s-au transformat în popcorn în cîteva minute. După mai multe teste, Spencer și-a dat seama că toate aceste întîmplări s-au petrecut datorită expunerii la energia microundelor. Pe baza descoperirii sale, inginerul a conceput primul cuptor cu microunde, pe care Raytheon l-a brevetat. În 1947, compania a și reușit să producă primul cuptor cu microunde din lume, care costa 5.000 de dolari.

Penicilina. Înainte să existe antibioticele, viața era destul se sumbră și scurtă. Infecțiile făceau mii de victime, iar pentru unii erau chiar o condamnare la moarte. Din fericire, în 1928, bacteriologul scoțian Alexander Fleming avea să facă o descoperire uluitoare. La acea vreme, infecțiile cu stafilococ puneau mari probleme omenirii, iar Fleming făcea studii pe plăci cu culturi de stafilococ.

Uitînd una dintre plăci afară, Fleming a găsit-o mai tîrziu plină de mucegai și a ignorat-o o vreme. Apoi, din pură curiozitate, a analizat respectiva placă și a observat ca împrejurul mucegaiului nu se mai dezvoltau colonii de stafilococ. Fleming a identificat mucegaiul ca fiind penicilium notatum și a început să studieze posibilitatea de a-l administra ființelor vii, fără a le îmbolnăvi. Un deceniu mai tîrziu, Howard Florey și Ernst Chain au reușit să izoleze substanța ucigătoare de bacterii și să o transforme în medicament care a salvat milioane de vieți.